Percheziții la școli de șoferi acuzate că instruiau elevi la negru și făceau evaziune fiscală

Percheziții la școli de șoferi acuzate că instruiau elevi la negru și făceau evaziune fiscală
Percheziții la școli de șoferi acuzate că instruiau elevi la negru și făceau evaziune fiscală

Polițiști de la Serviciul de Investigare a infracțiunilor economice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, au efectuat miercuri, 6 martie, patru percheziții domiciliare în Salcea și Suceava, în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în domeniul prestărilor de servicii de pregătire a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere.
Sunt vizate două școli de șoferi și două persoane fizice.
Ancheta face referire strict la servicii oferite de școala de șoferi fără a fi fiscalizate.
”În fapt, din cercetările efectuate în cauză a rezultat că mai multe persoane ar fi acționat în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, prin neînregistrarea în contabilitate a tuturor veniturilor obținute ca urmare a desfășurării activităților specifice școlilor de șoferi, prin intermediul a două societăți comerciale”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava
În urma perchezițiilor au fost identificate și ridicate mijloace materiale de probă, de genul înscrisuri, documente contabile, unități de stocare date etc.
Prejudiciul estimat este unul destul de important, de aproape 600.000 lei.
Procurorii au transmis că atunci când împrejurările vor permite vor fi oferi detalii suplimentare.
În dosar nu s-a dispus reținerea vreunei persoane.

Recomandări

Autospecială MAI cu doi polițiști care păzeau un camion cu lemne ce urma să fie confiscat, izbită în plin de o mașină în care se afla și șoferul camionului

Atac în stil mafiot asupra unor polițiști suceveni care se aflau lângă un camion cu lemne care urma să fie confiscat
Atac în stil mafiot asupra unor polițiști suceveni care se aflau lângă un camion cu lemne care urma să fie confiscat

Hoții care ar fi furat 1,4 milioane de euro din casa unui notar, trimiși în judecată în stare de arest preventiv

Un șofer care a acroșat fatal o bătrână și a fugit, în boxa acuzaților alături de doi complici care l-ar fi ajutat să șteargă urmele accidentului