Ofițeri din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, însoțiți de caguliști, au descins, ieri dimineață, la mai multe case de pe raza satului Negostina, localitate în care, la sfârșitul săptămânii trecute, o tânără a fost împușcată, în timp ce se afla la volanul mașinii proprietate și își aștepta o rudă, de către trei tineri care vroiau să o tâlhărească.
Oamenii legii au bătut la ușile a cinci locuințe, cu mandate de percheziție de la judecători.
Potrivit unor surse judiciare, e vorba de trei suspecți, trei tineri de aproximativ 20-25 de ani.
Anchetatorii așteaptă rezultatele probelor criminalistice recoltate de pe mașina victimei.
Din datele pe care le deținem, pistolul cu care ar fi fost împușcată victima nu a fost găsit.
Vineri seară, 8 octombrie a.c., Anghelina P., în vârstă de 26 de ani, din Republica Moldova, cu reședința în municipiul Rădăuți, a venit, însoțită de cei doi copii ai ei, minori, în vizită la o rudă de-a ei, din satul Negostina, comuna Bălcăuți.
În timp ce aștepta în mașina personală, un Mercedes, în fața casei rudei sale, trei tineri necunoscuți s-au apropiat de autoturism, iar unul dintre ei a deschis portiera și i-a cerut banii, amenințând-o cu un pistol.
Individul s-a uitat în poșeta pusă pe scaunul din dreapta față, însă nu a găsit bani.
În acel moment, tânăra a pornit motorul și a apăsat până la fund pedala de accelerație, demarând în trombă.
Agresorul a rămas agățat de portiera mașinii pentru câteva secunde, iar la scurt timp tânăra a simțit o durere la coapsa dreaptă, iar când s-a uitat să vadă ce se întâmplă și-a dat seama că a fost împușcată.
Agresorul a tras asupra ei, prin portiera întredeschisă cu, cel mai probabil, un pistol cu bile de cauciuc.
Din fericire, a fost rănită doar superficial la picior, având nevoie de 7-8 zile de îngrijiri medicale.
Cerc de suspecți
Percheziții la Negostina, în cazul tentativei de jaf armat





