Mai multe percheziții au loc, miercuri, la locuința primarului din Cluj-Napoca, Sorin Apostu, care se află în prezent la domiciliu, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Pechezițiile la locuința primarului Sorin Apostu au loc după ce acțiuni similare au fost făcute miercuri dimineață și la sediul Primăriei Cluj-Napoca.
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca, Oana Buzatu, declara corespondentului MEDIAFAX că, miercuri dimineața, la Registratura Primăriei a fost înregistrată o cerere de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care se solicitau mai multe documente de la mai multe direcții din cadrul instituției, fără a preciza despre ce fel de acte este vorba.
Buzatu adăuga că, potrivit procedurii, direcțiile de la care s-au solicitat acte vor formula răspunsuri, care vor fi adunate într-un document final care va fi trimis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Ea afirma că asemenea cereri sunt uzuale, numai în 2011 Primăria Cluj-Napoca primind peste 170 de astfel de solicitări de la parchetele din țară.
Procurorii DNA au făcut verificări, miercuri, la Primăria Cluj-Napoca, ei solicitând documente legate de licitațiile derulate de această instituție în ultima perioadă, au declarat surse judiciare.
Potrivit surselor citate, procurorii au luat legătura cu secretarul Consiliului Local Cluj-Napoca, Aurora Țărmure, solicitându-i acestuia mai multe acte privind licitațiile derulate de Primăria Cluj-Napoca în ultima perioadă.
Reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca au spus că vor da un comunciat de presă în legătură cu acest subiect.
Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj Radu Bica a fost reținut, în urmă cu o săptămână, de procurorii DNA Cluj, pentru luare de mită, în urma unui flagrant. Radu Bica ar fi primit mita de la Aspazia Droniuc, care deține două firme în Cluj-Napoca, pentru informații legate de licitația privind încheierea unui contract de mentenanță la Cluj Arena.
El a fost prezentat a doua zi, Curții de Apel Cluj, cu propunere de arestare preventivă și a declarat, înainte de a intra în sala de judecată, că este nevinovat.
Radu Bica a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, avocații săi declarând că vor face recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Reprezentanții CJ Cluj spuneau că în prezent nu se derulează nicio procedură de licitație pentru mentenanța Cluj Arena și doar au existat propuneri întrucât costurile, estimate la 60.000 de euro, nu pot fi suportate din bugetul județean, iar Radu Bica nu avea nicio atribuție pentru o astfel de licitație.