La Negostina

Percheziții la domiciliul unui individ care fura animale din grajdurile oamenilor



Polițiștii au efectuat, miercuri, o percheziție la domiciliul unui bărbat din comuna Bilca, despre care s-au adunat date referitoare la furtul mai multor bovine, ultima faptă fiind sesizată în noaptea de 20 spre 21 noiembrie, la Negostina.
Mandatul de percheziție a fost emis de Judecătoria Rădăuți, fiind pus în aplicare miercuri dimineață, la ora 6.00. Suspectul vizat de anchetă este un anume Ștefan Pleșca. Polițiștii nu au găsit efectiv vreunul dintre animalele furate, dar susțin că au ridicat probe importante.
„Cu ocazia percheziției domiciliare au fost identificate mijloace materiale de probă privind furtul a trei taurine și a altor bunuri. Au fost identificate mai multe bunuri care au fost recunoscute de către una din părțile vătămate”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.
Din anchetă rezultă că bărbatul sacrifica animalele furate, iar apoi vindea carnea, pentru transportul acesteia folosind o Dacia Papuc.
„Cu ocazia percheziției domiciliare a fost identificat și un autovehicul care, fiind verificat în bazele de date ale Poliției Române, a rezultat că este sechestrat, fiind urmărit de către ANAF Botoșani. A fost întocmită o informare către ANAF Botoșani, pentru a fi efectuate demersuri în vederea ridicării autovehiculului”, se mai precizează într-un comunicat al IPJ Suceava.
Suspectul de furt este cercetat în stare de libertate.
Polițiștii au avertizat că o dată cu apropierea sărbătorilor de iarnă riscul furturilor de animale este mai crescut. Pentru a nu cădea victime furturilor, proprietarii de animale sunt sfătuiți să asigure cu încuietori ușile grajdurilor, să nu lase animalele la pășunat pe izlaz sau pe câmp nepăzite, să nu primească în gospodărie persoane necunoscute care sub pretextul vânzării diferitelor produse încearcă să cunoască toate împrejurimile curții și, dacă este posibil, să asigure iluminatul gospodăriei pe timpul nopții.



Recomandări

Hoții care ar fi furat 1,4 milioane de euro din casa unui notar mai stau o lună, la ”meditație”, după gratii

Hoții care ar fi furat 1,4 milioane de euro din casa unui notar mai stau o lună, la ”meditație”, după gratii
Hoții care ar fi furat 1,4 milioane de euro din casa unui notar mai stau o lună, la ”meditație”, după gratii