Descindere DNA

Percheziții la Depoul de locomotive CFR de la Suceava, într-un dosar de corupție cu atribuiri ilegale de contracte

Perchezițiile de la Depoul Suceava s-au desfășurat concomitent cu perchezițiile de la alte opt depouri
Perchezițiile de la Depoul Suceava s-au desfășurat concomitent cu perchezițiile de la alte opt depouri

O anchetă a procurorilor DNA de la structura centrală privind fapte de corupție prin atribuirea ilegală de contracte unei firme din Timiș a vizat, ieri dimineață, și Depoul de locomotive Suceava Nord al CFR, fiind ridicate documente și fiind luate declarații persoanelor din conducerea depoului. DNA a efectuat percheziții simultan la nu mai puțin de nouă depouri de locomotive ale CFR Călători din țară, existând suspiciuni că au fost încheiate fraudulos contracte de furnizare de produse, în valoare totală de peste 170.000 de lei, cu firma Ecomet West SRL, controlată de un apropiat al președintelui Consiliului Județean (CJ) Timiș, Titu Bojin.
Conform unor surse, contractele au fost încheiate în vara acestui an, între depourile din București, Arad, Timișoara, Brașov, Sibiu, Galați, Cluj, Iași, Suceava și Ploiești și societatea comercială controlată de omul de afaceri timișorean George Didilă.
Persoana de legătură între această societate și CFR ar fi fost Teodor Alexandru Gavriș, director în cadrul CFR Călători. Acesta i-ar fi determinat pe șefii depourilor să-și încalce atribuțiile de serviciu și să atribuie contractele ilegal, prin fraudarea procedurilor de achiziție. Același personaj ar fi făcut apoi demersuri pentru alocarea către subunitățile din teritoriu a fondurilor necesare achitării contractelor, deși cunoștea faptul că prețurile erau supraevaluate. Teodor Gavriș a fost suspendat din funcție la sfârșitul lunii octombrie, după ce a fost arestat la domiciliu într-un alt dosar de corupție, instrumentat de DNA Cluj.
Conform unor surse, la Depoul Suceava Nord prejudiciul ar fi de aproape 20.000 de lei.
Depoul de la Suceava al CFR este unul important la CFR Călători, ocupându-se de întreținerea multor locomotive de lung parcurs, pentru trenurile spre Capitală și multe dintre trenurile spre Ardeal.
Procurorii au percheziționat biroul șefului depoului de locomotive Suceava Nord, Daniel Saicu, și biroul de achiziții publice ale companiei.
Contactat telefonic, Daniel Saicu nu a dorit să facă prea multe comentarii. El a confirmat doar că s-au ridicat mai multe documente, iar față de el nu s-a luat nici o măsură restrictivă.

La Depoul de locomotive CFR Suceava Nord prejudiciul creat prin atribuirea ilegală de contracte de achiziții ar fi de aproximativ 20.000 de lei

Recomandări