Procurori de la structura centrală a Direcției Naționale Anticorupție – Secția de Combatere a Corupției, efectuează din dimineața zilei de miercuri percheziții într-o amplă cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în cursul anului 2014. La Suceava, perchezițiile au loc la sediul Depoului de locomotive CFR Suceava Nord. „Ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 48 locații situate în mun. București și județele: Timiș, Cluj, Brașov, Sibiu, Argeș, Prahova, Arad, Suceava, Galați, Iași și Constanța, din care 20 sunt instituții publice, iar restul sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice”, se arată într-un comunicat al DNA. Echipaje de „mascați” de la Jandarmerie au ajuns la prima oră a dimineții la birourile de la depoul CFR, ridicând documente. DNA a anunțat că va reveni cu detalii suplimentare pe parcursul zilei de miercuri.






