Percheziții la Casa Județeană de Pensii Suceava

Casa Județeană de Pensii Suceava
Casa Județeană de Pensii Suceava

DNA efectuează marți percheziții la Casa Județeană de Pensii Suceava și la două locuințe.Conform unui comunicat al instituției, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Suceava efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează săvârșirea unor infracțiuni de corupție, comise în perioada 2016-2017, respectiv trafic de influență și permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinații publicității.În cursul zilei de 31 ianuarie 2017, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în trei locații situate în municipiul Suceava, dintre care una reprezintă sediul unei instituții publice, respectiv sediul Casei Județene de Pensii Suceava și două domicilii ale unor persoane fizice.

Recomandări

Descinderi DIICOT la Suceava, într-un dosar privind afaceri la nivel înalt cu detergenți aduși fraudulos din Ucraina

Noi percheziții la locuința lui Nicolae Goicea, în căutare de muniții și a unei arme letale deținute ilegal