Polițiștii fac, marți, 18 percheziții la sediul Bibliotecii Metropolitane din Capitală și la alte 17 adrese din București, Ilfov, Giurgiu și Teleorman, într-un dosar cu un prejudiciu de aproximativ 5 milioane de lei, informează Mediafax. Fosta conducere a Bibliotecii Metropolitane din Capitală este vizată de anchetatori în dosarul privind cumpărarea la prețuri supraevaluate a unor cărți catalogate drept „rare”.Potrivit unor oficiali din Poliție, în cauză sunt vizate mai multe persoane, printre care directorul general al Bibliotecii Metropolitane din perioada comiterii faptelor, adjunctul și contabilul-șef al instituției de la acea dată.Surse judiciare au declarat anterior că printre cei vizați se numără și actualul director general al Bibliotecii Metropolitane, Anca Cristina Râpeanu.Oficialii din Poliție au precizat că persoana cu funcție de conducere vizată nu mai este la conducerea Bibliotecii Metropolitane din 2013.




