Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice a Poliției Române efectuează 59 de percheziții, în București și 36 de județe, printre care și Suceava, la reprezentanții unei societățicare ar fi instalat și utilizat programe de calculator fără licență.Perchezițiile sun efectuate sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Activitățile sunt desfășurate pe raza municipiului București și a județelor Ilfov, Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș Severin, Cluj, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea și Vrancea.
În cauză, sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de reproducere neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator în oricare dintre următoarele modalități: instalare, stocare, rulare sau executare, afișare ori transmitere în rețea internă.
Din cercetări a rezultat că reprezentanții unei societăți având ca obiect principal de activitate „Activități de jocuri de noroc și de pariuri” ar fi instalat și utilizat, în perioada 2016 – 2019, programe de calculator fără licență, aducând astfel prejudicii materiale și de imagine titularilor drepturilor de autor.
La activități participă și polițiști din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, Institutului Național de Criminalistică, precum și polițiști de investigare a criminalității economice din cadrul a 35 de inspectorate de poliție județene (Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș Severin, Cluj, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea și Vrancea).