Procurorii DNA au efectuat vineri dimineață percheziții în 30 de locații situate în municipiul București și județele Ilfov, Suceava, Iași, Cluj, Dolj și Brașov, din care 6 sunt la instituții publice, iar restul la sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice. La Suceava, perchezițiile vizează sediul din Ițcani al Secției de Drumuri Naționale.Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, comise în perioada 2008-2014 și care au legătură cu CNADNR – Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale.În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.





