Reprezentanții Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava, au întors pe dos sediul Primăriei Broșteni. Acțiunea s-a derulat miercuri, iar la final au fost ridicate mai multe documente, inclusiv unitatea calculatorului în care erau stocate informații despre activitatea primăriei din ultimii ani.
Perchezițiile vin în contextul în care DNA Suceava a început urmărirea penală împotriva mai multor persoane care au avut legătură cu reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 2.300 de hectare de pădure care face parte din zona cunoscută sub denumirea „Domeniile Broșteni”.
Printre persoanele împotriva cărora s-a început urmărirea penală se numără un primar, un avocat, mai mulți funcționari ai Primăriei Broșteni, dar și persoana care a depus cererea de retrocedare a pădurii.
Mai exact, este vorba de Alexa Mitriță, bărbatul care urma să fie beneficiarul pădurii, Stelian Chirilă, primarul orașului Broșteni până la alegerile din 10 iunie 2012, dar și avocata ieșeană Nela Chiba.
Aceasta din urmă este bănuită că a întocmit în fals o serie de documente depuse la Primăria Broșteni în cursul anului 2009 și pe care le-a antedatat cu anul 2005. Împotriva primarului Stelian Chirilă s-a început urmărirea penală pentru abuz în serviciu, în timp ce Alexa Mitriță este acuzat de falsuri și tentativă de înșelăciune.
Dacă manevra pusă la cale ar fi reușit, iar Alexa Mitriță intra în posesia celor 2.300 de hectare de pădure, experții spun că ar fi fost mai bogat cu 10 milioane de euro.
Cum s-a ajuns în această situație
Plângerea prin care DNA Suceava a demarat ancheta în acest caz a fost depusă de fostul prefect, Sorin Arcadie Popescu. În urmă cu câteva luni, reprezentanții Prefecturii Suceava au ajuns la concluzia că documentul care stătea la baza cererii de retrocedare a suprafeței de 2.300 hectare de pădure era fals. Teodor Alexandru Rescanu, din Sinaia, a depus o cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 2.300 de hectare de teren care face parte din zona cunoscută sub denumirea „Domeniile Broșteni”. La scurt timp, Rescanu și-a vândut drepturile asupra acestei proprietăți către Alexa Mitriță, acesta preluând tot ceea ce înseamnă această retrocedare.
Potrivit actelor, pădurea i-a fost donată generalului Alexandru Manolescu în anul 1937 de Nicolae, Ex-principe al României. Ulterior, terenul a ajuns în proprietatea familiei Rescanu, iar actul de donație din 1937 constituie elementul esențial al cererii de retrocedare.
Inițial, Comisia Locală de Fond Funciar a orașului Broșteni a aprobat cererea, dar Comisia Județeană de Fond Funciar Suceava a invalidat-o în luna iulie 2010.
Cei care revendicau pădurea s-au adresat instanțelor de judecată, obținând în cele din urmă dreptul de proprietate.
Prefectura Suceava susține însă că actul de donație în baza căruia a fost solicitată pădurea din Broșteni nu este identic cu cel emis de Arhivele Naționale, motiv pentru care s-a depus la Tribunalul Suceava o cerere de revizuire prin care se dorește anularea titlului de proprietatea emis pentru cele 2.300 hectare de pădure.