Casa grefierei de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, Angelica Mariana Bulughiană, a fost percheziționată, în urmă cu două zile, de ofițeri ai Direcției Generale Anticorupție –Serviciul Teritorial Suceava, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.
Din informațiile noastre, oamenii legii bănuiesc că s-ar fi măsluit acte din dosarele penale existe la nivelul parchetului de la Vatra Dornei, pentru a-i favoriza pe anumiți indivizi cercetați de procurori.
Faptul că s-a făcut o percheziție la locuința grefierei Angelica Mariana Bulughiană a fost confirmat chiar de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, Vasile Mandici, care, însă, a spus că amănunte despre acest caz vor fi date publicității în zilele următoare.
Procurorul general al Sucevei a mai spus doar că Angelica Mariana Bulughiană ar fi în concediu și este internată într-un spital din Cluj.
În cursul zilei de ieri, am încercat să luăm legătura și cu prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, Irina Ciobanu, care este și purtător de cuvânt, însă nu am reușit acest lucru, deși am sunat de mai multe ori într-un interval de câteva ore, atât pe telefonul personal, cât și pe cel de serviciu.
Operațiunea a fost una ținută la cheie, foarte puțini oameni știind de percheziția de la casa grefierei.
Dosare penale „lucrate” acasă
Surse demne de încredere ne-au mărturisit că din casa grefierei au fost ridicate mai multe dosare penale înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei.
O ipoteză ar fi aceea că, din lipsă de personal, grefiera și-a luat ciornele de serviciu la domiciliu pentru a le redacta la timp, însă rămâne de văzut cât e de legală această operațiune.
Totuși, pentru atâta lucru, e greu de crezut că ofițerii anticorupție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava ar fi obținut mandat de la judecători și ar fi descins la casa grefierei.
Acestea sunt singurele informații pe care am reușit să le obținem aseară, până la ora închiderii ediției.
Mai multe amănunte în ediția de mâine a „Monitorului de Suceava”.