Procurori anticorupție au descins la imobilul din strada Zambaccian în care locuiește și Adrian Năstase, președintele Camerei Deputaților și au părăsit clădirea în jurul orei 13.00, la aproximativ două ore de la începerea percheziției.
Anchetatorii au ajuns în jurul orei 11.00 la imobilul în care ocupă apartamente Dana și Adrian Năstase, Andrei Năstase (fiul fostului prim-ministru), precum și avocata Marieta Anastasescu (apropiată al familiei Năstase).
Anchetatorii – veniți cu două mașini și însoțiți de un echipaj al Poliției – au părăsit imobilul în jurul orei 13.00, unul având o imprimantă în brațe.
Procurorii – care au refuzat să facă declarații presei – au plecat împreună cu avocata Marieta Anastasescu.
Potrivit unor surse judiciare, fiul cel mare al soților Năstase este citat ca martor de procurorii DNA în dosarul în care Dana și Adrian Năstase sunt acuzați de fapte de corupție.
Procurorul șef al Departamentului Național Anticorupție (DNA), Daniel Morar, a confirmat efectuarea unei percheziții în imobilul respectiv, el arătând că acțiunea din strada Zambaccian 16 are loc în baza unui mandat de percheziție emis de judecător.
Morar a mai spus că, tot ieri, procurorii DNA i-au prezentat oficial Danei Năstase învinuirile ce-i sunt aduse, dar că nu poate preciza care sunt concret acuzațiile formulate de anchetatori.
Dana Năstase s-a prezentat, ieri dimineață, la sediul DNA, instituție care o cercetează în același dosar în care și soțul său și alte persoane sunt acuzate de fapte de corupție
În 7 februarie, DNA confirma informațiile potrivit cărora fostul premier Adrian Năstase este urmărit penal, fără să precizeze în ce dosar au fost formulate acuzațiile. Toate cele șase persoane învinuite în acest caz au fost citate la DNA, informa Biroul de Informare și Relații Publice al DNA, ceea ce însemna că inclusiv Dana Năstase a primit citație.
În 9 februarie, ministrul Justiției, Monica Macovei, i-a cerut lui Adrian Năstase să aprobe percheziționarea a două din locuințele lui – una din București și alta de la Cornu. Cererea de percheziție i-a fost transmisă lui Năstase la solicitarea procurorului-șef al DNA, Daniel Morar.
Biroul Permanent al Camerei Deputaților a decis retrimiterea solicitării de percheziție a caselor lui Năstase către ministrul Justiției, pentru a pune în concordanță cererea respectivă cu Constituția. Miercuri, ministrul a retrimis cererea la Camera Deputaților, în aceeași formă, cu explicații.
Potrivit notei prin care ministrul Justiției cere încuviințarea pentru percheziționarea imobilelor lui Adrian Năstase din strada Zambaccian și din comuna prahoveană Cornu, în schimbul acestor foloase, „învinuitul Adrian Năstase, împreună cu un alt funcționar guvernamental, ar fi dispus numirea și menținerea învinuitei Irina Paula Jianu în funcțiile de inspector general de stat și președinte al Consiliului de Conducere la Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC)”.
„Din actele premergătoare efectuate până la această dată, rezultă că învinuitul Adrian Năstase ar fi primit peste 100.000 USD (reprezentând contravaloarea unor bunuri importate din China) și 1.200.000 RON (reprezentând contravaloarea tâmplăriei din aluminiu și lemn cu geam termopan, executată la imobilele din București, strada Zambaccian nr. 16, sector 1 și comuna Cornu, județul Prahova)”, se precizează în documentul trimis Camerei Deputaților de către ministrul Justiției.
Potrivit actelor premergătoare efectuate în cauză, „există indicii temeinice că în imobilele proprietatea domnului deputat Adrian Năstase, situate în București, strada Zambaccian nr. 16, etaj 3, sector 1 și sat Cornu de Jos, Aleea Trandifirilor nr. 47, comuna Cornu județul Prahova, se află bunuri obținute în perioada 2001-2004 în modalitatea descrisă anterior”, se precizează în documentul ministrului Justiției.
Cererea de percheziție a caselor lui Năstase, prezentată deputaților
Președintele Camerei Deputaților, Adrian Năstase, a informat, ieri, plenul acestui for legislativ despre solicitarea ministrului Justiției de percheziție a două dintre locuințele sale, precizând că aceasta va fi trimisă Comisiei Juridice, care va face un raport în termen de cinci zile de la sesizare.
„În urma unei discuții pe care am avut-o în Biroul Permanent și în urma unei decizii care a fost luată de Biroul Permanent, vreau să vă informez, în conformitate cu art. 193 alin. 3 din regulametul Camerei Deputaților că, la președintele Camerei Deputaților a fost depusă cererea ministrului Justiției de încuviințare a efectuării unei percheziții la un imobil situat în București și un imobil situat în satul Cornu de Jos, comuna Cornu, județul Prahova, aparținând domnului Adrian Năstase, deputat și președinte al Camerei Deputaților”, a informat Năstase.
El a adăugat că, după cum se precizează în cererea ministrului Justiției, solicitarea de încuviințare a percheziției a fost făcută de către DNA.
Cererea va fi trimisă Comisiei Juridice, pentru a întocmi un raport ce va fi depus la Biroul Permanent al Camerei în termen de cinci zile de la sesizare, raport ce va fi înaintat grupului parlamentar al PSD pentru a-și exprima punctul de vedere, în conformitate cu prevederile art. 193, alin. 3 și 4 din regulamentul Camerei Deputaților, a precizat Năstase.
Percheziție a procurorilor în strada Zambaccian, la casa în care stă Năstase
