Percepte!

Ascult, la Radio București, o emisiune cu ștaif și pretenții – „De zece ori România”. Pe o jună cu veleități de reporter o gâdilă cultura, drept pentru care așază în undă de mai multe ori un cuvințel jalnic stâlcit: „percepte”. Evident, în loc de „precepte”. S-o fi gândit, dacă nu-i prea mult spus, că al ei „percepte” e văr de-al doilea cu „a percepe”. Adevărat, ambele cuvinte au aceeași origine, provenind din latină prin filieră franceză, numai că „precépt” (din lat. praeceptum) n-are nici o legătură de sens cu „perception”, ci doar sonoritate înșelător asemănătoare. (Cum se vede, lucrează și subconștientul. Poate ați remarcat că, în articolul „Pruteanu II”, am scris „Magda cum laude” în loc de „Magna cum laude” – tocmai îmi telefonase Magda Ursache, astfel adeverindu-se încă odată teoriile tătucului Freud…) N-aș zice că-i un capăt de țară să nu știi ce-i aia „precept”, dar o străveche și răs-verificată rețetă gazetărească spune că, atunci când nu știi, nu te bagi; cine tace, filosof rămâne. Cu adevărat grav este este că o instituție ca Radioul, mandatată nu numai să informeze, ci și să educe publicul cel mai larg, trimite către milioane de ascultători cuvinte ologite. Mult mai versată într-ale meseriei, coordonatoarea emisiunii, totdeauna veselă, plină de viață și cu replica săltăreață la îndemână, a tăcut mâlc, deși putea nu s-o urechească public pe juna incultă, ci, simplu, să pronunțe cu tâlc cuvântul „precept” așa cum e corect. Nu-s decât două ipoteze: ori nici dumneaei n-are habar de (in)corectitudinea flagrantă a novicei, ori a considerat că n-are prea mare importanță dacă la radio se vorbește ori nu corect românește. Și-n primul caz, dar mai ales în al doilea, te cuprinde o tristețe… iremediabilă, fiindcă radioul și televiziunea sunt gestionarii de facto ai corectitudinii exprimării. S-a isprăvit de mult cu dictatul Academiei: nimeni nu mai ia poziție de drepți când forul suprem al intelighenției naționale dă cutare decizie cu caracter de normă. Dovada: fiecare scriem cu â sau cu î după cum ne dictează propriile convingeri ortografice, deși Academia a decis de mult (inclusiv cu argumente… politice!) unde să așezăm căciula incomodei vocale. Blog-urile internetului oferă cel mai exact tablou al inculturii nației: te crucești când vezi cum ies fără jenă în public indivizi incapabili să ortografieze corect cea mai simplă propoziție. Și, culmea, își mai dau cu părerea în probleme de … cultură! Radioul și televiziunile țin în mână corectitudinea exprimării din toate punctele de vedere, inclusiv bună cuviința vorbirii. Cum aude la radio, așa pronunță românul. Și ce fac onorabilele noastre instituții? Le doare-n cot. La radio, expediata emisiune cotidiană a lui Iliescu, de regulă, informată și avizată, se preocupă mai degrabă de curiozitățile lingvistice decât de sănătatea limbii. La tv., după dispariția vulcanicului enciclopedist Pruteanu, pauză totală. Și nu la dispariția fizică mă refer, ci la scoaterea din programe, cu ani în urmă, a unei emisiuni atât de spectaculoase și de necesare. Iar greșeli, cu duiumul. După cum a constatat CNA, cele mai multe erori prezente în emisiunile radio și tv sunt de dicție (mutarea incorectă a acentului numelor proprii pe o penultimă silabă… inexistentă; aceasta-i o ispravă a radioului, respectiv, a unei emisiuni pe teme sportive), de ortoepie și ortografie (37%), distorsionările din sfera vocabularului (27%), necunoașterea sensului unor cuvinte, exprimările pleonastice și, în fine, erorile de topică, sintaxă, frazeologie (22%). Despre țigănizare, n-avem informații în procente… Toate sunt, în bună măsură, nu atât rezultatul unei instrucții deficitare, cât a indiferenței radioului și televiziunii față de destinele limbii române. S-au încuibat temeinic dezacordurile de tipul „doisprezece mii” (mă-ntreb dacă cei ce le comit pronunță și „doi mii”…), forma greșită „ca și” ( dl. Păcuraru spune netulburat, pe post, că el „ca și ministru…) și, în special, reducerea buchetului „a, al, ai, ale” la mai ieftinul a unic. O singură dată pe săptămână dacă li s-ar spune românilor că-i stupidă exprimarea „ca și ministru”, fiindcă nu-i vorba despre nici o comparație și demnitarii noștri sunt, oricum, incomparabili, dezordinea lingvistică s-ar atenua vizibil. Dar pe cine să intereseze chestiunea? Avem alte priorități: Columbeanu, Prigoană, Becali, Elodia, albirea anusului, junghiurile lui Chivu… Fără implicarea decisă a radioului și televiziunii nu vom avea niciodată, în însănătoșirea limbii române, succesuri.