Partidul Ecologist din România (PER), Partidul Verde (PV) și Mișcarea Verzilor-Democrați Agrarieni (MVDA) au anunțat, joi, la Palatul Parlametului, într-o conferință de presă la care a participat și președintele PSD, Victor Ponta, faptul că vor forma un nou partid ecologist.
Cele trei formațiuni urmează, astfel, să comaseze prin fuziune în luna decembrie 2012.
Totodată, cele trei formațiuni au anunțat că vor lua parte la alegerile parlamentare din 9 decembrie pe liste comune, în cadrul unui singur partid.
Președintele PER, Dănuț Onuț Pop, președintele PV, Ovidiu Iane, și președintele MVDA, Remus Cernea, au precizat că în perioada următoare se vor purta negocieri cu USL privind ajutorul pe care Uniunea îl poate oferi astfel încât reprezentanți ai noului partid să se regăsească în viitorul Legislativ.
Liderii celor trei partide și-au exprimat speranța ca noua formațiune politică să obțină minim 5% la parlamentare, pentru a accede în Parlament.
„Candidăm toți împreună pe listele unui partid. Sperăm să obținem minim 5%. Vom discuta cu USL, cu domnii Ponta și Antonescu, în perioada următoare, să purtăm negocieri din punct de vedere politic. Vom pregăti campania electorală pe listele PER. Vom discuta alături de USL viitoarea colaborare, dar acum ne pregătim cu forțe proprii”, au spus liderii celor trei partide.
Președintele PSD, Victor Ponta, a precizat, la râdul său, că USL va sprijini accederea în Parlament a noului partid.