Sesizare

PER a reclamat USL că pune prea multe afișe pe panourile electorale



Partidul Ecologist Român (PER) a reclamat la Biroul Electoral Municipal (BEM) faptul că Uniunea Social Liberală lipește prea multe afișe pe panourile electorale din municipiul Suceava. Reprezentanții ecologiștilor au depus o reclamație la Biroul Electoral Suceava prin care au sesizat patru probleme, respectiv numărul prea mare de afișe ale USL de pe panourile electorale, faptul unele afișe ale USL au dimensiuni mai mari decât cele stabilite prin lege, dar și că USL lipește afișe electorale în alte spații decât cele stabilite de primărie în acest scop. De asemenea, ecologiștii au mai reclamat faptul că pe afișele candidatului USL pentru Primăria Suceava, Alexandru Băișanu, este folosită o combinație de culori care imită steagul României.
Potrivit președintelui Biroului Electoral Municipal Suceava, Maricel Nechita, în urma analizării sesizărilor făcute de PER Suceava, a fost respinsă sesizarea cu privire la afișele electorale folosite de Alexandru Băișanu, iar problema legată de lipirea afișelor în alte spații decât cele stabilite de primărie în acest sens a fost înaintată primarului Ion Lungu pentru a fi analizată.
Maricel Nechita a spus că Biroul Electoral Municipal a admis sesizările cu privire la numărul de afișe ale USL de pe panourile electorale, precum și cea cu privire la dimensiunile afișelor Uniunii Social Liberale. De asemenea, BEM Suceava a dispus ca USL să folosească un singur afiș pe un panou electoral și să îndepărteze afișele care depășesc dimensiunile stabilite prin lege.