„Oropsirea Bucovinei” (I)
„Nu facem nici o deosebire între frați și provincii. Dimpotrivă, oricine ar încerca acest lucru, va găsi în noi cei mai hotărâți adversari. Nu tot același sentiment însă l-a întâmpinat Bucovina, din partea celor în drept, cu prilejul celei de-a zecea aniversări a Unirii. Anul trecut a fost sărbătorită, cu fastul cuvenit, unirea Basarabiei. Au urmat apoi grandioasele serbări dela Constanța, închinate întinderii domniei românești până la «Marea cea mare» a lui Mircea Bătrânul. Iar anul acesta au fost chemate suflete românești la Alba Iulia și să binecuvânteze pe Dumnezeu că ne-a dăruit fericirea să asistăm, acum zece ani, la desfacerea falnicei provincii din lanțurile celei mai lungi și mai grele robii din câte a cunoscut neamul nostru întregit. Singură Bucovina a fost oropsită și îndosită ca și cenușăreasa din poveste. Când în Noemvrie anul trecut, Bucovina se pregătea să îmbrace haină de sărbătoare în cinstirea zilei, care în toamna anului 1918 îi adusese libertatea națională, i s’a interzis bucuria pentru care se pregătea”.
„Făt – Frumos”, Anul IV, Suceava, Martie – Aprilie 1929.
„Pentru un viitor muzeu al rebuturilor răspunderii în muncă”
„Nu de mult, un cetățean din Suceava a venit la redacție și ne-a prezentat o pîine neagră în care se găseau…patru ouă fierte cu coajă cu tot! «Cuibarul» din cocă l-am considerat demn de un muzeu al iresponsabilității unor lucrători din sectorul panificație. Iată însă că «piesele» se înmulțesc. Cei care aprovizionează cu pîine spitalul din Mălini, respectiv secția de panificație din Fălticeni, plictisiți se vede treaba să poarte numai făină în saci, au introdus sacii în aluat: într-o pîine s-au găsit ditamai peticele de sac. Pentru convingere îi invităm la redacție pe tovarășii din conducerea panificației să le oferim «piesa», pentru un viitor muzeu al rebuturilor răspunderii în muncă”.
„Zori noi”, Anul XXVI, nr. 7539, Suceava, Vineri 17 martie 1972.