Pentru un mediu curat



Pentru un mediu curat
Pentru un mediu curat

Prima etapă din programul de care prevede producția de automobile cu nivel scăzut al emisiilor de noxe și dezvoltarea tehnologiilor alternative non-poluante este ca și finalizată. Compania franceză, parte a grupului PSA, a încheiat lucrul la primul său vehicul hibrid ce va fi dezvăluit în premieră mondială la Salonul Auto de la Frankfurt. Deocamdată modelul ecologic este în stadiul de concept (foto) urmând ca versiunea urbană să fie lansată abia în 2010. Primul hibrid de la Peugeot va fi un model 308 echipat cu motor diesel. Sub capotă unitatea pe motorină de 1.6 litri și 110 CP va coabita cu un motor electric ce va genera 22 de cai putere. Puterea va fi transmisă punții față prin intermediul unei cutii în șase trepte care poate fi acționată în trei moduri automat, secvențial sau manual. Peugeot susține că propulsorul de pe 308 Hybrid HDi se va ridica la nivelul performanțelor modelului 308 echipat cu motorul diesel de 2.0 litri și 136 CP. Accelerația, viteza maximă, reprizele în priză directă vor fi aceleași, în schimb versiunea hibridă va fi superioară la capitolul autonomie și emisie de noxe. 308 Hybrid HDi va respecta normele de poluare Euro 5 și va emite doar 90 g/km de dioxid de carbon față de 146 g/km cât scoate 308 cu motorul de 2.0 litri. Peugeot anunță că motorul electric va pune în mișcare mașina la viteze mici și va susține motorul diesel în timpul accelerațiilor. 308 Hybrid HDi va beneficia în echipare standard de sistemul Stop-start care ajută la economisirea cu 2-4% a carburantului în traficul urban.