Soluțiile pentru finalizarea lucrărilor la pârtia de schi de pe masivul Rarău ar putea fi atragerea de fonduri europene sau realizarea unui parteneriat public privat. Afirmația îi aparține premierului României, Victor Ponta, care a declarat la Suceava că nu mai există fonduri publice pentru pârtii. „Mai ușor cu pârtiile din bani publici, pentru că nu avem”, a precizat Ponta.
El a arătat că știe care este stadiul lucrărilor la pârtia de schi de pe Rarău, însă atunci când s-a început aceasta investiție ar fi fost mai bine să fi existat toată finanțarea. „Dacă există programe europene, dacă există proiecte de parteneriat public privat, le sprijin. Când nu am bani pentru școli, spitale și disponibilizați, atunci nici bani de la buget pentru pârtii nu am. Ca să fiu foarte direct”, a subliniat Victor Ponta.