Pentru o spovedanie folositoare (II)

E o mare problemă în ziua de astăzi depășirea rușinii, a jenei, pentru că pe zeci de căi media se cultivă egoismul și slava deșartă. De aceea sunt încă mulți cei care socotesc că-i nedemn pentru ei să facă acest act de umilire în fața unui preot, chiar de știu că Hristos e Cel ce primește Mărturisirea și că El a instituit această Taină astfel. Problema aceasta au rezolvat-o aparent romano-catolicii prin așa-numita spovedanie auriculară, la confesional.
În mare parte, elevii mei găseau salvatoare această inovație, „pentru că așa ar putea spune chiar tot”…
Însă nu au fost greu de convins că această practică nimicește pocăința din inimă, părerea de rău pentru păcatele săvârșite și ajută mult la repetarea lor. De obicei jena, rușinea, apar în legătură cu păcatele ce țin de sexualitate, dar nu numai. Chiar dacă există părere de rău, par a fi greu de mărturisit pentru unii, spre exemplu: masturbarea, perversiunile sexuale, vizionarea filmelor pornografice, cyber-sexul de pe chat-urile Internetului etc. Dacă tot au ajuns la doctor, se cuvine a lua vindecare. Rușine ar trebui să avem la săvârșirea păcatului, nu la mărturisirea lui. Oricum, rușinea e semn al regretului, ar fi mai grav să nu existe rușine. Sunt convins că sunt mulți cei ce toarnă cu seninătate fapte grave fără să le bată inima mai tare în piept.
Unii Părinți însă recomandă să se depășească rușinea pentru ca Mărturisirea să aducă mult folos.
N-aș vedea aici o contradicție ci o vedere din alt unghi a problemei. În rugăciunile de dinaintea mărturisirii, preotul spune: „Iată, fiule, Hristos stă nevăzut, primind mărturisirea ta cea cu umilință. Deci nu te rușina, nici nu te teme, nici nu ascunde de mine nimic din cele ce-ai făcut, ci toate mi le spune fără să te îndoiești și fără sfială, ca să iei iertare de la Domnul nostru Iisus Hristos”.
Care va să zică, Hristos-Mântuitorul ne ascultă și ne iartă! Să nu ne ascundem, căci ne iubește; oare nu de asta S-a jertfit pentru noi? El nu vrea moartea păcătosului, ci ca acesta să se întoarcă la El cu pocăință. Nu există păcat care să întreacă iubirea de oameni a lui Dumnezeu!
Îndrăzniți! Secretul Spovedaniei nu se divulgă
Trebuie știut de către credincioși că cele spuse la Spovedanie le știe doar Hristos și preotul. Duhovnicul nu are voie să divulge cele ce a auzit. Nu există motiv justificat pentru divulgarea conținutului Spovedaniei, indiferent cât de grav sau în ce fel a fost păcatul mărturisit. Preotul care ar divulga cele auzite ar fi caterisit. E cunoscut cazul unui preot din Occidentul catolic care, în urmă cu vreo două secole, a fost condamnat la moarte pentru o crimă pe care nu o săvârșise; mai mult chiar, știa cine este făptașul, pentru că acesta i se confesase. A preferat deci să moară decât să divulge mărturisirea care l-ar fi salvat.
Părintele Dumitru Stăniloae precizează că „preotul nu va râde vreodată de slăbiciunile lui (ale credinciosului n.n.), nu le va divulga și nici nu-și va manifesta surprinderea ascultând cele mai grele abateri ale lui”.
Nu așteptați doar întrebările duhovnicului
Spovedania se mai numește printre altele și „mărturisire”. Deci, se cuvine a mărturisi, a spune noi, nu a aștepta întrebările duhovnicului, care nu pot cuprinde întreaga listă a păcatelor noastre. Unii duhovnici recomandă ca penitentul (credinciosul) să-și întocmească o listă cu păcatele săvârșite; alții, dimpotrivă, spun că păcatele mari, grave nu le poți uita oricum. Personal, consider că trecerea lor pe o foaie, în liniște, după un lung examen de conștiință, e chiar foarte potrivită. E nevoie de cercetarea unor cărți cu tematică spirituala, pentru a înțelege bine ce anume trebuie mărturisit (sunt păcate care scapă multora din necunoaștere, nefiind grosiere, palpabile). Preotul duhovnic, din obișnuință, pune întrebări. Așa s-a împământenit. Oare ce ar fi trebuit să facă preotul duhovnic dacă adeseori credinciosul, din neștiință sau obișnuință, așteaptă să fie întrebat? Să vină în întâmpinarea lui cu întrebări! Dar duhovnicul nu e un clarvăzător; credinciosul dacă s-a cercetat pe sine știe prea bine ce păcate, ce patimi are. Eu însumi am văzut un tânăr elev ieșind de la scaunul Spovedaniei și spunând fericit unui prieten că a scăpat: părintele nu l-a întrebat nimic în legătură cu o patimă pe care o avea. Consider că acesta mai mult s-a păgubit, nesocotind Taina.
(www.laurentiudumitru.ro)