Pentru o sărbătoare pascală fără kitsch-uri

Ne aflăm în săptămâna a șasea a Păresimilor, care se va încheia cu frumoasa sărbătoare a Floriilor, o anticipare a negrăitei lumini pascale. Vom purta în mâini plăpânde ramuri de salcie abia mijite la viață și vom continua postirea, îndreptându-ne către Înviere. Ramurile de copac binecuvântate de preoți la biserică, spun Sfinții Părinți, au mai multe înțelesuri. Purtând ramuri de salcie în mâini, vom marca biruința asupra morții pe care a arătat-o Mântuitorul nostru prin învierea lui Lazăr, ca o prevestire a Învierii Sale, dar și a întregii omeniri. Ramurile înverzite simbolizează și biruința noastră asupra păcatului.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune chiar că stâlpările de la Florii sunt cununa de virtuți câștigate pe parcursul postului ce se apropie de sfârșit. Aceste virtuți sunt pocăința, sinceritatea, milostenia și înnoirea noastră lăuntrică. Vlăstarele vopsite în verdele crud de vesela primăvară închipuie și sufletele noastre îmbobocite de fericire că L-am regăsit, L-am redescoperit pe Domnul în acest post. Dar în primul rând, purtând ramuri de copac în mâini, închipuim pe cei ce odinioară L-au ovaționat pe Hristos întâmpinându-L la ultima Sa intrare în Ierusalim. Mulțimile care L-au aclamat pe Blândul Păstor nu peste multe zile Îl vor și osândi, ațâțate de dușmanii Răscumpărătorului nostru. Ramurile de măslin și finic purtate de Florii le-au înlocuit cu vorbe grele, cu scuipări și hule, care au șfichiuit trupul fără de pată și sufletul dumnezeiesc al Domnului.
Este copleșitor când te gândești că Mântuitorul S-a lăsat umilit și necinstit de propria-I creatură! Și toate acestea din iubire le-a îndurat. Cu adevărat iubirea este o nesfârșită taină. Deci, finicul și măslinul de la Florii s-au transformat în țepoase bice, care au lovit nemilos Iubirea. Asta a fost demult, dar oare se mai poate repeta această dramatică întâmplare? Mai putem noi să fim manipulați de dușmanii lui Hristos? Din păcate, da!
Abili și inteligenți, potrivnicii Marelui Răstignit devin aliații omului, care foarte ușor transformă veridica bucurie pascală într-una superficială, redusă de multe ori doar la aspectul culinar. Oare Sfintele Pătimiri ale lui Iisus pot fi alinate doar de o masă copioasă? Ce înșelare! Nu zic, românul dintotdeauna a știut să-și împodobească masa la Sfintele Sărbători, dar nu înainte de a-și înnobila sufletul cu virtuți. Își împodobea casa după ce cămara sufletului o primenea prin Taina Spovedaniei și a Împărtășaniei. Nu putem fi ipocriți; o masă frumoasă adună pe cei dragi și-i predispune la comuniune, dar de aici și până la a-L lăsa singur pe Hristos în zilele Sfintelor Sale Pătimiri și chiar în noaptea de Înviere, pornind ospețe culinare și bahice, este o distanță foarte mare.
Și uite-așa salcia plăpândă de la Florii poate deveni un aspru bici cu care Îl putem lovi pe Domnul. Îi provocăm răni adânci când în Săptămâna Sfintelor Pătimiri nu găsim timp să-I fim aproape. Trebăluim de zor având un program încărcat, cu activități solicitante, care de multe ori ne răpun. Osteniți, mulți dintre noi nu mai reușim să participăm la Slujbele Deniilor, sau dacă printr-un efort izbutim să ajungem, adesea oboseala ne toropește. Sângerările Nevinovatului biciuit mai vin și din nepăsarea cu care asistăm la răpirea sărbătorii Sfintei Învieri de înghimpoasele „branduri“ care ne invadează existența.
Ce au în comun Sfintele Paști cu iepurașul de ciocolată care în aceste zile premergătoare sărbătorii ne violentează privirea prin magazine și piețe? Care din Sfinții Părinți ne-au stabilit un astfel de meniu? De multe ori exagerăm chiar și cu tradiționalele bucate pe care le pregătim cu asiduă grijă pentru masa de Paști. Nimic de zis! Trebuie să primim sărbătoarea împlinind și aceste tradiții culinare, dar să nu reducem bucuria pascală doar la atât. Ce sărac Paști vom avea procedând așa! Ce flămânzi vom fi! Bucuria sfântă și mare a Învierii Domnului o vom simți în primul rând dacă vom încerca să-L însoțim pe Mântuitorul lumii pe drumul Golgotei în săptămâna înfricoșătoare a Sfintelor Sale Pătimiri. Lumina în care ne vom răsfăța sufletele și trupurile noastre va pogorî din lumânare în suflet dacă vom izbuti să ne îmbăiem în dragostea mai tare decât moartea a dulcelui nostru Mângâietor, participând la întreaga slujbă de Înviere, care va spinteca întunericul nopții, transformându-l în zori de zi. Iar de ospățul Praznicului, ce să mai zic… să ne hrănim mai întâi cu Hristos euharistic, să prânzim cu El, nu în Betania, ca oarecând Lazăr, ci în anticamera Împărăției lui Dumnezeu, Sfânta Biserică. Așa și bucatele pregătite în cinstea sărbătorii vor fi mai gustoase și mai aromate, căci rugăciunea de binecuvântare a cărnurilor, a brânzei și ouălor de după Sfânta Liturghie le va transfigura. Legat de obiceiurile culinare specifice sărbătorii pascale, să amintim și pe cea devenită aproape o lege nescrisă – consumul mielului. Sper că nu vom surprinde pe cineva afirmând că nu se dovedește imperios necesar să consumăm la Paști carne de miel. Dar dacă o facem, să nu credem cu obstinație că împlinim învățătura Bisericii, ci mai degrabă o tradiție. Respectând-o, să ne străduim în primul rând să săvârșim cele cerute de Biserică în mod expres: „să ne curățim simțirile și, prin neapropiata lumină a Învierii, să vedem pe Hristos strălucind“. Așadar, înainte de a gusta din bucatele pregătite pentru sărbătoare, să ne împărtășim întâi cu Hristos, „Mielul lui Dumnezeu“, Care S-a jertfit pentru noi și a noastră mântuire.
Carevasăzică, să încercăm să ne reevaluăm atitudinea față de sărbătorile pascale, să le păstrăm curate, fără adaosuri străine de duhul dreptei credințe, fără kitsch-uri, încredințați fiind că Învierea Domnului ne aduce lumină și pace sfântă în case și-n suflete dacă o vom întâmpina cu bună rânduială. De aceea cuvine-se a păstra aceste negrăite daruri tot anul, trăindu-ne fiecare clipă a existenței ca pe o zi de Paști, căci, în fond, Ortodoxia este religia bucuriei din Ziua Învierii.
(arhim. Mihail Daniliuc)