Cuvânt de învățătură

Pentru o faptă bună nu este necesar un motiv sau un timp anume



V-ați întrebat vreodată cât ați putea dărui aproapelui din timpul propriu, din suflet sau din puținii bănuți pe care îi aveți? Ați meditat vreodată câți oameni ați putea face măcar puțin mai fericiți dacă le-ați putea aduce zâmbetul pe față, dar poate și o lacrimă de bucurie printr-un cuvânt, un mesaj spus atunci, când sufletul lor se simțea singur în suferință și durere, și numai Dumnezeu și îngerii îl vegheau?
Ați încercat să priviți prin casă și să vedeți câte lucruri aveți și câte vă sunt cu adevărat de folosință și dorite încă ?
V-a trecut prin minte gândul că, cu ce vă prisosește, ați putea face un om sau poate chiar mai mulți să simtă că s-a întâmplat și-n viața lor o „minune” și a adus și pentru ei „pantofi de măsura necesară” sau orice, ce pentru noi e un lucru de nimic, iar pentru cineva sunt lacrimile lor de bucurie și recunostință?
Ați încercat să simțiți vreodată ce ascunde un om dincolo de cuvintele, de privirea lui?
Ați incercat să vedeți dacă puteți simți toate astea?
Ați încercat să meditați că există oameni ce uită de trecerea timpului, doar pentru a putea bucura alți oameni bolnavi, cu diverse probleme, și că ați putea oricând să fiți printre acei oameni?
Ar fi minunat dacă cât mai mulți dintre noi ar răspunde afirmativ. Căci de multe ori spunem că de fapt nu avem cu ce să ne ajutăm aproapele, nu prea avem nici din celea și nici din altele. Dar oare nu avem pentru cel de lângă noi o vorbă bună sau o hainuță? Iar uneori chiar și un bănuț poate ajuta într-un fel sau altul.
Și nu e necesar să așteptăm un anumit motiv pentru a o face, potrivită este fiecare zi, care poate aduce un pic de sărbătoare și un mic zâmbet cu o lacrimă de bucurie, pe fața aproapelui nostru.
Și cel mai important pentru toți și ușor de împlinit este vorba bună. Știți vorba aceea: „Vorba dulce mult aduce”. E extraordinar când găsim și putem oferi o vorbă bună, un balsam pentru un suflet, în anumite clipe grele ale vieții.
Să nu fim indeferenți de durerea aproapelui, căci nu poate exista pentru noi, acel „nu ne pasă” de care este plină lumea de azi. Pentru un creștin nu poate exista indeferență față de durerea aproapelui. Durerea celui de alături ar trebui să fie și a noastră.
S-a întâmplat odată să fiu tristă și îndurerată. Pierdusem o persoană dragă din viața mea și îmi era greu să accept și modul cum plecase și chiar faptul că s-a stins din viață. În una din zile venisem la mormântul său și încercam în sfârșit să-mi fac ordine în gânduri. Nu știu exact, probabil îmi curgeau lacrimi șiroaie pe față, căci brusc am simțit că cineva s-a apropiat și mă privește. Era o tânără femeie, cu un val negru pe cap. Toată înfățișarea ei vorbea despre o proprie durere și pierdere. Dar nu a zis nimic despre ea. M-a întrebat cum mă simt eu, cine este pentru mine omul pe care-l deplâng, nu ca să se plângă de amarul ei. M-a uimit, bucurat (deși nu erau cele mai potrivite împrejurări pentru o bucurie), mi-a adus lacrimi de mulțumire Bunului Dumnezeu că mai există asemenea oameni pe pământ.
Din acea clipă nu a mai contat pentru mine timpul meu, am răspuns, am mulțumit pentru întrebare, am întrebat-o de persoana pentru care era acolo, era vorba de soțul ei, ce a plecat la Domnul de curând în floarea vârstei. Probabil că nu s-a stins durerea din inimile noastre, dar am simțit ce înseamnă că nu mai ești singur. Că cineva vrea să te susție și aline în suferință.
Desigur că mereu există Dumnezeu, care ne alină orice durere și suferință, doar oare și fiecare dintre noi nu ar trebui să contribuie măcar cu puțin, pentru sprijinul cuiva?
Ăsta este rostul unei „vorbe bune”, puterea de a găsi în noi o vorbă pentru cel de lângă noi, ca să-i aline sufletul, puterea de a-i împărți durerea, chiar de l-am întâlnit pentru prima și ultima dată în calea vieții.
Căci pentru noi cu adevărat contează…sau cel puțin ar trebui…
(Sursa: luminaortodoxiei.ro)



Recomandări

Cușnir a luat foc când Harșovschi a întrebat în Consiliul Local despre stadiul de execuție a noilor creșe și despre un nou stadion în Suceava

Cușnir a luat foc când Harșovschi a întrebat în Consiliul Local despre stadiul de execuție a noilor creșe și despre un nou stadion în Suceava
Cușnir a luat foc când Harșovschi a întrebat în Consiliul Local despre stadiul de execuție a noilor creșe și despre un nou stadion în Suceava

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților continuă sprijinul pentru zonele Broșteni și Cotârgași greu încercate de inundații

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților continuă sprijinul pentru zonele Broșteni și Cotârgași greu încercate de inundații
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților continuă sprijinul pentru zonele Broșteni și Cotârgași greu încercate de inundații