Persoanele care intenționează să dea foc vegetației uscate și resturilor vegetale vor trebui să solicite șefului Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din localitățile de domiciliu eliberarea unui „permis de lucru cu focul”, potrivit unui ordin dat, ieri, de prefectul de Suceava, Mirela Adomnicăi.
De asemenea, focul deschis pentru arderea miriștilor, a vegetației uscate și a resturilor vegetale din intra- și extravilanul localităților este permisă numai după depunerea unei cereri la primărie, din partea proprietarului, și numai în intervalul orar 8.00-16.00.
Conform ordinului prefectului Adomnicăi, acțiunea de ardere controlată trebuie obligatoriu monitorizată de un reprezentant al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din localitate.
Prefectul Mirela Adomnicăi a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că ordinul a venit în urma unei analize a situației de risc efectuate în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, după ce pompierii au prezentat ultimele date referitoare la incendiile de vegetație din județ.
Astfel, potrivit prefectului, în perioada 1 martie – 5 aprilie a.c., din cele 36 de zile au fost incendii de vegetație în 28 de zile. „În cele opt zile fără incendii a plouat”, a subliniat prefectul.
La incendiile menționate, care s-au manifestat pe un total de 360 de hectare, au fost 127 de intervenții ale pompierilor, care au însemnat 570 de pompieri și 131 de autospeciale. Potrivit prefectului, evenimentele s-au înregistrat în 58 din cele 114 unități administrativ-teritoriale din județul Suceava.
Mai mult, 103 incendii, de pe 120 de hectare, au fost raportate, conform procedurilor, către APIA. „Consecința a fost că 37 de fermieri vor fi sancționați prin diminuarea subvenției la care aveau dreptul”, a precizat Mirela Adomnicăi. De asemenea, acolo unde au fost identificați autorii pompierii au aplicat 32 de amenzi, în valoare totală de 180.000 de lei.
Ordinul prefectului a fost comunicat de instituție către fiecare primărie în parte. Perioada de aplicare este limitată, din 12 aprilie până în 30 iunie a.c.. „Orice persoană care intenționeze să dea foc la resturile vegetale va depune o cerere la primărie, va fi programat incendiul controlat și asistat obligatoriu de un voluntar ISU. Avem resursa umană și baza legală pentru asta. Sperăm ca astfel se vor reduce numărul incendiilor și pagubele”, a mai spus prefectul Mirela Adomnicăi.






