PSD sună alarma la Suceava în speranța că așa îl vor salva pe Gavril Mîrza, dar e prea târziu .
Parlamentarii PSD, trimiși de la București să facă turism electoral prin județ, recită ode la adresa “tătucului” și lansează necontenit tot felul de calomnii și insulte la adresa contracandidatului.
PSD Suceava este un partid nereformat, condus în continuare de vechii activiști PCR care cunosc și aplică foarte bine principiul comunist „dezbină și stăpânește!“
Gavril Mîrza și PSD trebuie să plătească factura tranziției. Chiar dacă și-a pus haina pe umăr și vrea să plece, Gavril Mîrza trebuie să ne spună câte sute de milioane de euro vom plăti în următorii 25 de ani la bănci, din taxe și impozite, pentru creditul pentru proiectul “Utilități și mediu”.
La acest proiect s-au efectuat 30% din lucrări și s-au cheltuit 60% din bani. Cine a încasat diferența sau cui i se impută pierderile ?
Dar, sigur, nu vom primi nici un răspuns. Gavril Mîrza, care a condus județul ca și colhozul de la Todirești, înainte de 1989, consideră că e normal să golești silozurile în căruța proprie.
În problema retrocedărilor terenurilor, clanurile PSD-iste, infiltrate în administrația județeană, împreună cu parlamentarii PSD de import, au blocat aplicarea legii prin diverse inginerii, cum a fost falimentarea societății piscicole de la Fălticeni, pentru a prinde momentul propice ca să-și însușească partea leului. Acum, același lucru se întâmplă și cu herghelia de la Rădăuți.
Gavril Mîrza trebuie să ne explice și el 3 dintre “realizările” sale:
– superafacerile cu terenuri de la Stațiunea experimentală (zona Metro).
– de ce a dus județul pe “lista rușinii” cu banii încasați de la oamenii de afaceri prin fundația „Armonia” și fabrica de cherestea pentru fiica sa
– un județ falimentat, cu patrimoniul gajat la bănci.
Pentru Gavril Mîrza bat clopotele !
Biroul de presă PD-L





