Pentru corecta informare a cititorilor

Recent mi-a parvenit ziarul Monitorul de Suceava din data de luni, 27 august 2007. Printre articolele incluse în acest număr al cotidianului, cel intitulat Un secol de carte pe băncile școlii (sic!) din Bosanci semnat de Oana Alphonso (pag. 6) mi-a atras atenția prin neadevărurile pe care le conține. Pentru corecta informare a cititorilor, doresc să fac câteva precizări/rectificări absolut necesare, pe care vă rog să le publicați în paginile ziarului Dumneavoastră.
Apariția articolului a fost prilejuită de festivitățile organizate în renumita așezare bucovineană cu două zile mai înainte. Comunitatea locală și-a propus să marcheze în ziua respectivă împlinirea unui veac de când în viața satului a avut loc un eveniment demn de păstrat în memoria locuitorilor de azi și a urmașilor lor. Atunci au fost date în folosință două noi localuri emblematice pentru sat: cel al bisericii și cel al școlii. Lăudabilă prezența unui reprezentant al presei la un asemenea eveniment! Semn că se dorește informarea operativă a cititorilor cu cât mai multe aspecte din viața cotidiană a județului. Din păcate, unele dintre informațiile incluse în articolul respectiv nu corespund întru totul adevărului și sunt deci de natură să-i deruteze pe cititori, să-i pună în mare încurcătură. Despre biserică, bunăoară, se afirmă că „Nu numai școala din Bosanci, ci și biserica din localitate a împlinit 100 de ani de la înființare, cele două instituții fiind inaugurate în același timp”. Oricum ai privi lucrurile, e greu de crezut că în Bosanci, sat mare (printre cele mai mari din Bucovina) și cu oameni înstăriți, nu a existat biserică până în 1907.
O greșeală asemănătoare se face și în legătură cu școala. Cititorii află că cei prezenți s-au adunat „să serbeze un secol de la înființarea școlii din localitate”. Numai că, puțin mai încolo, ziarista se (auto)contrazice: „Din Cronica Școalei poporale de fetițe aflăm că învățământul în comuna Bosanci a fost introdus (sic!) în anul 1859…”. Dacă-i așa, cum rămâne cu titlul articolului și cu citatul anterior? În care dintre ele se află adevărul? Ce să înțeleagă de aici cititorii? Că, timp de 48 de ani, copiii din Bosanci au venit la școală numai ca să se joace și că abia din 1907 s-au apucat de învățat carte?
Șirul întrebărilor fără răspuns pentru mulți cititori continuă cu cea legată de sintagma școala poporală de fetițe. Pentru corecta lor informare, ar fi fost absolut necesară o precizare: pe vremea aceea, învățământul, inclusiv cel preșcolar și primar, era demixtat, școlile de băieți și cele de fete fiind instituții separate, cu plan de învățământ în parte deosebit și cu corp didactic diferit. Însăși clădirea Școlii din Bosanci a fost proiectată și construită după acest principiu pedagogic valabil la vremea respectivă: jumătate era rezervată școlii de băieți, iar cealaltă – școlii de fete, părți diferite, cu intrări separate, astfel încât elevii celor două instituții nu puteau comunica între ei. Chiar și curtea școlii era împărțită după același principiu. Ei bine, cititorii trebuie să afle că Școala poporală de băieți din Bosanci a luat ființă în 1859, iar cea de fete – abia în 1903. Până la darea în folosință a impunătoarei clădiri (care, după cum afirmă ziarista, „poartă și acum amprenta Imperiului” ?!), cele două școli au funcționat în alte spații, mai mult sau mai puțin corespunzătoare.
Fără îndoială că toate neadevărurile cuprinse în acest articol au ca punct de plecare o superficială documentare a autoarei în legătură cu problemele abordate, deși acest lucru intră în obligațiile profesionale elementare ale unui ziarist. O simplă discuție cu directorul școlii pe această temă ar fi fost mai mult decât suficientă pentru a evita confuzia dintre două noțiuni total diferite: una e școala ca instituție, care la Bosanci a fost înființată, după cum s-a văzut, în 1859, fiind una din cele mai vechi școli rurale din Bucovina, și cu totul altceva edificiul ei, care, într-adevăr, a fost dat în funcțiune în 1907. Din respect față de cititori, adevărul trebuie prezentat ca atare, pentru că – nu-i așa? – scripta manent.
Vă mulțumesc!
Prof. Gh. Giurcă
Iași