Când mă intersectam în traficul rutier cu o mașină a Camerei deputaților sau a Senatului, ca un om binecrescut ce sunt, dotat în plus cu un salutar simț al valorilor, aveam pornirea de a saluta politicos: „Să trăiți până la sfârșitul lumii, dom’ senator!” sau „Vă salut cu enorm respect, dom’ deputat!”. Dar rămâneam mereu cu salutul în aer, fiindcă la volan vedeam ori niște puștani cu acnee remanentă pe față, ori niște cumetre purtătoare de broboadă, care n-aveau totuși cum face parte din Parlamentul țării.
Târziu de tot am înțeles că mașinile de serviciu, primite de la parlament pentru a fi mânate în teritoriu, nu sunt și nici nu vor fi vreodată folosite de senatorii și deputații destinatari. Ele – autoturismele cu miros inconfundabil de benzină și sudoare a poporului – sunt șofate de cuscrii, de mătușile și de odraslele parlamentarilor, care-și săvârșesc micile învârteli cu aceste mijloace de transport familial în comun.
Prin extensie, se poate spune că toate rubedeniile parlamentarilor sunt și ele niște mici parlamentari, niște parlamentari de categoria a doua, a treia sau a patra. De aceea, nici o reținere nu au să care borcane cu murături în mașina parlamentului; să meargă la doftor cu mașina parlamentului sau să dea iama în femei, respectiv în bărbați, servindu-se de mașina parlamentului.
E-un trai și-o viață cu mașinile astea, iar în legislatura trecută fiica unui deputat liberal, o mucoasă de-a unșpea, venea la școală cu mașina parlamentului. Simpatic de slugarnici erau polițiștii, care salutau respectuos automobilul, inclusiv pe șoferița inclusă, neîndrăznind s-o întrebe dacă are permis de conducere; și înțelept procedau, căci fătuca n-avea.
Poate că mă revolt și eu fără vreo îndreptățire, fiindcă armonia familială este esențială pentru randamentul profesional al parlamentarilor. Dacă tușa din Perieni ori cuscrul din Coțușca sunt mulțumiți, atunci și dom’ senator e mulțumit, și ce mai contează dacă pentru asta noi cotizăm la uleiul de motor, la benzina și la piesele de schimb ale unor mașini de serviciu.
