Pentru că …de aia!

Circulă pe internet, sub protecția anonimatului, un text bizar intitulat „De ce nu sunt fericit???”, cu răspunsul în subtitlu: „pentru că sunt român!” Așa să fie? E-o predestinare, nu-i nimic de făcut? Românii n-or fi având dreptul la fericire? Textul este mult prea lung și nu încape într-o rubrică de gazetă. Încerc, totuși, să-l rezum, pentru considerentul că, dincolo de unele naivități și exagerări, izbutește să spună câteva adevăruri din calea cărora ne tot ferim. Și nu de azi, de ieri.
Cică motivul nr. 1 pentru care ni se refuză accesul la fericire ar fi acela că ne urâm între noi: ardelenii pe bucureșteni, oltenii pe moldoveni, dinamoviștii pe steliști, realizații pe nerealizați, urâții pe frumoși, posesorii de Logan pe cei cu BMW, corporatiștii pe antreprenori ș.a.m.d. Dacă mai adăugăm și inamicițiile politice, apoi, să te ții! Apoi fiindcă suntem „Gică contra” din naștere”. Orice inițiativă este, în mintea noastră, sortită eșecului. „Cum, afacere în agricultură? Nuuu, n-ai nici o șansă. Să deschizi un chioșc nou? Nuuu, te mănâncă mafia locală, își sparg ăștia magazinul, vine banca și-ți ia casa etc. etc.” Cei care, în jurul nostru, izbutesc, ori sunt hoți, ori au pile… Pentru că ridicăm 100 de biserici și numai două școli. Pentru că suntem săraci din cauza prostiei; nu există om deștept și muncitor care să fie sărac. Mai departe: suntem egoiști. Investim tot ce avem în propriile locuințe, dar nu vrem să contribuim cu nici un ban la reparația blocului în care trăim.
N-avem dreptul la fericire pentru că l-am ales de trei ori pe Iliescu și de două ori pe Băsescu… Pentru că, deși avem o mulțime de femei frumoase, suntem o națiune de frustrați… Pentru că există Guță, Salam, Copilul Minune. Pentru că nu suntem capabili să ne adaptăm la noile tehnologii.
Părinții și copiii nu prea au ce discuta și datorită faptului că părinții nu-s capabili să pornească un mp3 player, sau să intre pe yahoo. Pentru că Mc Donald’s este un succes în România. Pentru că vecinii mai vechi de bloc se consideră proprietari de drept ai locurilor de parcare publice din fața blocului. Pentru că la nuntă invităm toți cunoscuții și necunoscuții „ca să ieșim bine”. Pentru că facem rate la bancă pentru plasmă și mașina de spălat vase fără să ne pese de comisioane și, apoi, dăm vina pe bănci că ne jefuiesc. Pentru că românii peste 40 de ani care mai fac ocazional un sport sunt atât de rari, încât întorci capul după ei prin parcuri. Pentru că burta la bărbat este „sexy”.
Pentru că pădurile noastre, după 1 Mai, arată ca o groapă menajeră. Pentru că nu facem nimic dacă nu suntem plătiți. Pentru că nu înțelegem termenul de solidaritate socială. Pentru OTV. Pentru că suntem invidioși: pe colegul care a fost promovat, pe vecinul care și-a pus termopan, pe fratele care și-a făcut vilă, pe amica întoarsă din excursia în străinătate, pe colega care arată mai bine. Nu ne întrebăm ce au făcut ei ca să ajungă acolo (muncă, sport, învățătură, economii, strădanii continui etc.).
E mai simplu să găsim explicații de genul „și-o trage cu șeful, fură, are noroc…” Pentru mileul și peștele de sticlă de pe televizor. Pentru că deși turcii ne-au cotropit sute de ani, la școală învățăm doar despre cele câteva victorii care le-am avut asupra lor – de parcă istoria ar trebui să fie motiv de mândrie, nu știință de studiu. Pentru că din școală ieși așa cum ai intrat. Pentru că aruncăm mizeria din mașină pe geam. Pentru că donatorii de sânge sunt muritorii de foame care au nevoie de bonuri de masă. Pentru că nu ne bucurăm de viață. Suntem mici roboței doborâți de grija zilei de mâine… Ș.a.m.d.
Stând oricât de strâmb și încercând a judeca drept, mai-mai am spune că nu-s toate cele înșirate mai sus exagerări, invenții, bârfe. Din fericire, nu ni se potrivesc doar nouă. Din nefericire, nouă ni se potrivesc-mănușă.