Țara arde și Alianța se piaptănă. Se piaptănă cu cărare pe dreapta. O cărare pe care liberalii și pediștii speră să ajungă la președinția Consiliului Județean Suceava. În timp ce la București liderii PNL și cei ai PD își dau cu bilețelele, dosarele, declarațiile, afacerile și poșetele peste cap, la Suceava, șefii celor două formațiuni politice se țin de ședințe. Asta numai atunci când nu se țin de scaune, de conferințe de presă cu iz populisto-manelist și de tras preșul colegilor din Alianță. Într-una din ședințe, peneliștii și pelediștii au hotărât să facă tot ce le stă în putință pentru câștigarea șefiei Consiliului Județean. Detalii n-au fost oferite publicului larg așa că încă n-am aflat anul, luna, ziua și ora la care un penelist sau un pedist va reuși să intre în biroul de președinte al Consiliului și să stea acolo mai mult timp decât i-ar lua să fumeze o țigară, să bea o cafea și să-și mănânce pachețelul pus de soție în geanta diplomat. Totodată, Alianța D.A. n-a indicat nici persoanele care ar avea putința, dorința, plăcerea și spiritul de sacrificiu necesare ocupării unei funcții atât de importante. Probabil că numele acestora sunt ținute la secret din dorința de a nu le da posibilitatea adversarilor politici să-i lovească sub centură, dar și pentru a surprinde plăcut poporul alegător care este sătul să vadă aceleași fețe și să audă aceleași discursuri. Nu știm nici dacă oamenii la care s-au gândit liderii Alianței să-i pună să conducă județul sunt, deja, pregătiți să o facă sau aceștia încă se mai antrenează în taberele înființate în munți de Emil Constantonescu pentru a avea unde să-i instruiască pe cei 15.000 de specialiști ai săi. Cert este că PNL-ul și PD-ul vor veni cu figuri noi pentru că, după umila mea părere, nici unul dintre actualii membri ai celor două partide care sunt consilieri județeni nu a ieșit în evidență până în prezent și nu a demonstrat că ar avea capacitatea de coordona activitatea Consiliului Județean. Sau poate că aleșii județeni n-au dorit să arate acest lucru până acum din dorința de a deruta adversarul. În același timp, Alianța PNL-PD nici nu a spus de ce ar dori să câștige președinția Consiliului Județean. De fapt, nici nu trebuia să o facă pentru că răspunsul este la îndemâna oricui: pentru binele sucevenilor. În primul și-n primul rând pentru binele sucevenilor din familiile celor care și-au propus să câștige șefia instituției înainte amintite.