„Pentru a face artă adevărată trebuie să-ți consulți ”

– Interviu cu graficianul satiric Viorel Corodescu COV
– Cum „s-a născut” albumul „Umor de-a râsu’-plânsu’!…”, al patrulea volum semnat de Viorel Corodescu COV?
– Totul pornește de la numele meu – Corodescu, de la coroziune, tot ce prind… corodez. Am dorit să lansez acest album, al patrulea de acest gen, în acest colț de rai al Bucovinei – la Gura Humorului. Deși sunt regățean, ieșean, și dulcele Târg al Ieșilor m-a fermecat, mă face să mă întorc acolo cu plăcere, mă mândresc că sunt printre puținii adoptați de Bucovina, știți cum se spune: „cine a fost adoptat de Bucovina nu se mai dă dus de aici”. Și de aceea am venit la Gura Humorului să-mi lansez cartea. Cu atât mai mult cu cât am fost unul dintre cei cinci, șase „haiduci ai umorului”, alături de regretatul prieten George Gavrilean, de Radu Bercea, de Florin Sușinschi, Vera Romaniuc, Rodica Dominte, care au pus umărul la prima ediție a salonului de umor, cu 16 ani în urmă, și am zis că aici este locul cel mai bun pentru o lansare.
– Și, totuși, de ce „de-a râsu’-plânsu’!…”?
– Această carte s-a născut din dorința de a da un echilibru pe care mulți dintre noi nu-l au, de a da un echilibru între ură și dragoste, între adevăr și minciună, între râs și plâns, pentru că un caricaturist trebuie să asigure un echilibru asupra celor pe care-i caricaturizează, iar el, dacă nu este echilibrat, nici lucrările sale nu ies așa cum trebuie. Plus de asta, vreau să spun că totul pornește de la faptul că trebuie să mergi în mijlocul oamenilor, sau în fața șevaletului, când te întorci cu unele idei, și să îți consulți sufletul. Pentru a face artă adevărată trebuie să-ți consulți sufletul inimii, sufletul minții… De aceea, cum a spus și maestrul Ștefan Popa Popa’s, există o oarecare râcă între noi… Acum cu mulți ani în urmă, la primul congres al caricaturiștilor români, maestrul a căutat pe mulți să ne împace….
– Este constructivă „râca” între caricaturiști?
Sunt anumite invidii care uneori nasc monștri…, dar și monștri în ale umorului desenat.
– Cum este sufletul graficianului Corodescu, după 35 de ani de artă satirică?
În sufletul meu cred că s-a instalat un echilibru… „de-a râsu’-plânsu’!…”? Deși am avut probleme de sănătate, mi-am revenit foarte bine. Mă bucur că mă mișc, judec, zâmbesc, înțep și mângâi. Este bine ca toată lumea să urmeze proverbul: „O zi în care nu ai râs este o zi pierdută”. Mă apropii de 60 de ani, și am împlinit 35 de ani de caricatură „pe muchie”, de când am fost publicat prima dată, pentru că eu caricatura o practic de 40 de ani.
– Deja v-ați implicat în formarea și sprijinirea tinerelor talente în ale caricaturii…
– Da, și la această ediție a festivalului de la Humor am acordat două premii din buzunarul propriu. Am ales două talente din Academia Popa’s: Adrian Trestianu ADI, din Zalău, și Ana Mihaela Muntean, din Oțelu Roșu. La rândul meu am primit diplomă de excelență din partea Ministrului Agriculturii, Gheorghe Flutur, prezent la festival.
– Cum vi s-a părut această ediție a festivalului de umor .. de la Humor?
– De foarte bună calitate. Un festival bogat nu numai prin prezență, ci prin calitatea lucrărilor. Numele celor opt caricaturiști prezenți la Humor cu expoziții personale, venirea în rândul nostru al celor care au fost plecați peste hotare și s-au întors în România, dar, nu mai puțin important, salonul în sine și generoasa temă aleasă pentru această ediție: „Intrăm sau nu intrăm…” a însemnat o reușită, un succes. Mă bucură foarte mult prezența tinerilor caricaturiști care vin din urmă. De aceea încerc, din 2001, să spijin cu câte două premii tinerele talente, așa cum și eu am fost susținut, încă din copilărie, de mama mea care mi-a pus în mână creionul (eu am vrut să dau la arte plastice sau arhitectură, întâmplător am făcut construcții și instalații hidrotehnice), de profesorii mei, profesorul universitar și marele critic de artă Aurel Leon, care mi-a îndrumat pașii spre artă, dar nu în ultimul rând de regretatul grafician și acuarelist – Ion Petrovici, care a murit acum câțiva ani de zile, cel care m-a învățat să modelez lutul, pentru că am început cu sculptura, să pictez, începând cu curățarea pensulelor și impregnarea pânzelor, finalizând cu grafica satirică, cu caricatura portret, mai puțin aceasta din urmă. Fac portrete numai când mă simt bine și prind un anumit om (mă feresc de cei care sunt încărcați cu energie negativă).
– Un cuvânt de încheiere despre album?
– Albumul care a apărut color și bilingv (română-engleză) „Umor de-a râsu’- plânsu’!…”, și îl dedic familiei, tatălui Constantin care m-a învățat să fiu drept, omenos și să trăiesc decent, mamei Ecaterina, cea care mi-a pus creionul în mână cultivându-mi gustul pentru frumos, nepoatelor Catinca și Mălina care sper că vor reuși să calce și ele pe covorul fermecat al umorului desenat, profesorului de desen Vasile Andruc, artistului plastic Ion Petrovici și criticului de artă Aurel Leon, cei care, după cum v-am spus, mi-au deschis o poartă spre artele frumoase. În carte am lăsat și un „autograf” pentru cititori: „vă dăruiesc desenele mele și, răsfoind filele acestui album, să ne înveselim împreună, râsul însemnând sănătate și viață, el fiind ideea civilizată a lumii. Când toată lumea zâmbește, atunci zâmbește și sufletul meu”.