Criza de pe piața lemnului se adâncește tot mai mult după ce ieri cea mai mare direcție silvică din țară, cea de la Suceava, nu a reușit să vândă la licitație nici un metru cub de masă lemnoasă, din cel mai mare volum exploatabil scos la vânzare pentru acest an – aproape jumătate de milion de metri cubi. Aceeași situație inedită s-a înregistrat în multe alte județe din țară, precum Bacău, Iași, Botoșani, Caraș-Severin, semn că problema nu este doar la nivel local.
Pentru a doua oară consecutiv, agenții economici au refuzat să cumpere lemnul scos la licitație de Direcția Silvică Suceava în conformitate cu prevederile noului regulament al Regiei Naționale a Pădurilor, din 2015, în semn de protest față de condițiile impuse și de politica de prețuri, care, conform acestora, duce cu siguranță la falimentarea tuturor firmelor mici și mijlocii.
Cei aproape 300 de agenți economici înscriși la licitație au parcurs toate etapele necesare, inclusiv achitarea garanției și a taxei de participare, dar nu au depus nici o ofertă.
Aceeași situație s-a înregistrat și în decembrie, la cea mai mare licitație din an, când a fost scos la vânzare cel mai mare volum de masă lemnoasă exploatabilă în 2016.
Cu toate că anularea licitației din decembrie i-a afectat puternic și pe agenții economici, care nu au ce lucra în plin sezon de exploatare a masei lemnoase din păduri, situația s-a repetat și în ianuarie, fenomenul fiind caracterizat de cei din domeniu simplu și cuprinzător – „au înțeles că decât să lucreze în pierdere mai bine stau degeaba”.
„Agenții economici nu aveau cum să participe la licitație în condițiile în care nimic nu s-a schimbat față de cea din decembrie, atât în privința prețurilor, cât și a condițiilor de vânzare a masei lemnoase. Dacă în decembrie nu s-a putut cumpăra, era clar că nici în ianuarie nu aveau cum. Responsabilitatea acestui eșec de valorificare a masei lemnoase este în totalitate a Regiei Naționale a Pădurilor, care a impus aceste noi condiții contractuale”, a declarat Ciprian Muscă, reprezentant al Asociației Forestierilor din România, din care fac parte majoritatea agenților economici suceveni din domeniul exploatării și prelucrării masei lemnoase.
„Ne exprimăm indignarea cu privire la valoarea prețurilor de pornire pe picior, precum și a celor stabilite pentru valorificarea lemnului la drum auto, prețuri impuse de RNP – Romsilva, prin Decizia nr. 691/2015 a directorului Adam Crăciunescu, fără a fi corelate cu condițiile tehnice de exploatare, calitatea masei lemnoase, inflație sau cu evoluția de piață a prețului lemnului la nivel european”, se arăta într-un comunicat ASFOR dat la licitația anterioară, rămas valabil și la cea din ianuarie.
Conform unui exemplu dat de forestieri, sunt loturi de masă lemnoasă, la drum auto, care au preț de pornire la licitație de 470-500 de lei/metrul cub, în condițiile în care un asemenea preț nu obțin nici pentru cel mai calitativ lemn la fabrică.
Blocarea celei de-a doua licitații organizate pentru vânzarea masei lemnoase exploatabile din pădurile Sucevei în 2016 afectează economia întregului județ, atât prin lipsa de pe piață a lemnului de construcții, mobilă sau de foc, cât și prin lipsa de activitate a agenților economici.
„Grav este că agenții economici nu au de lucru, iar dacă nu se schimbă lucrurile, vor intra în faliment. Fiecare își face calculul și dacă nu poate să cumpere, nu cumpără. Inclusiv formula de licitare în plic este greșită, mai ales la un asemenea volum de masă lemnoasă”, a mai spus reprezentantul ASFOR, care este și vicepreședinte al Asociației Forestiere Bucovina.
Problema licitării masei lemnoase care trebuie exploatată anul acesta în pădurile din proprietatea statului va fi discutată din nou, săptămâna viitoare, în Consiliul Director al Direcției Silvice Suceava, cât și la Regia Națională a Pădurilor, pentru a se stabili dacă licitația va fi reluată în aceleași condiții sau se va merge pe o altă formă de comercializare, precum negocierea directă.