Pentagonul a notificat în mod oficial țările NATO contributoare cu trupe în sudul Afganistanului, inclusiv România, că declarațiile secretarului american al Apărării, Robert Gates, au fost scoase din context, a declarat, pentru MEDIAFAX, Andreea Dumitru, purtător de cuvânt al MAp.
Potrivit sursei citate, oficialul american urmează să aibă în foarte scurt timp o declarație de presă pe acest subiect.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării a mai spus că, în ceea ce privește participarea la misiunea ISAF din Afganistan, în mod formal, autoritățile politice și militare, atât ale NATO cât și ale SUA, au apreciat în repetate rânduri calitatea participării trupelor române în operațiunile din Afganistan.
Agenția de presă Reuters a relatat că tensiunile dintre aliați privind conflictul din Afganistan au crescut miercuri, după ce NATO a respins criticile formulate de Statele Unite potrivit cărora o parte dintre trupele mobilizate de Alianța Nord-Atlantică nu știu cum să combată insurgența talibană.
Într-o serie de comentarii neobișnuite privind operațiunile terestre ale trupelor aliate, secretarul american al Apărării, Robert Gates, a pus la îndoială pregătirea militară a forțelor și a consilierilor NATO necesară combaterii insurgenților în sudul Afganistanului.
Aceste declarații, preluate de The Los Angeles Times, au fost publicate marți după ce Gates a ordonat mobilizarea unui număr suplimentar de 3.200 de pușcași marini în sudul Afganistanului, după ce nu a reușit să convingă liderii europeni să furnizeze întăriri.
„Nu am nici o indicație, și nici structura de comandă militară, potrivit căreia o țară sau mai multe nu și-ar îndeplini misiunile la cel mai înalt nivel de profesionalism”, a declarat secretarul-general NATO, Jaap de Hoop Scheffer, în replică la criticile oficialului american.
„Nu am nici un motiv să consider că toate națiunile, inclusiv cele din sud, acționează foarte bine”, a adăugat el, făcând referire la cei 42.000 de militari din cadrul ISAF.
Cu excepția Statelor Unite, printre aliații NATO care operează în sudul Afganistanului se numără Marea Britanie, Canada, Olanda, Danemarca, Estonia și România.
Gates nu a făcut referire la un stat aliat anume, dar cotidianul american l-a citat spunând că forțele NATO detașate în Afganistan nu ar dispune de pregătirea teoretică necesară combaterii insurgenței.
„Sunt îngrijorat că mobilizăm (experți militari) care nu sunt adecvat instruiți și sunt îngrijorat că dispunem de forțe militare care nu știu cum să desfășoare operațiuni împotriva insurgenței”, a adăugat el.
„Majoritatea forțelor europene, forțe NATO, nu sunt instruite în lupta antiinsurgență. Acestea au fost instruite pentru Fulda Gap”, a subliniat Gates, făcând referire la fâșia care despărțea Germania Federală de cea Democrată și pe care NATO credea că URSS o va invada.
Ministerul britanic al Apărării a insistat însă că trupele NATO dispun de o astfel de experiență în lupta împotriva talibanilor.
„Acționăm în baza unui plan operațional aprobat de NATO, sub comanda Statelor Unite”, a declarat un purtător de cuvânt. „Suntem încrezători că (…) generalul american Dan McNeil este mai mult decât mulțumit de trupele britanice care acționează în sudul Afganistanului”, a adăugat acesta.
Un purtător de cuvânt al Pentagonului a declarat că Gates este preocupat de faptul că declarațiile sale sunt interpretate ca vizând anumite state, subliniind că oficialul american a făcut referire la structurile NATO în ansamblul lor.