Investiție din fonduri europene

Pensiunea Popasul Domnesc din Voroneț dispune de un centru nou de agrement



Piscina din noul centru SPA și de agrement de la Pensiunea Popasul Domnesc
Piscina din noul centru SPA și de agrement de la Pensiunea Popasul Domnesc

Turiștii care vizitează orașul Gura Humorului au la dispoziție un nou centru SPA și de agrement, inaugurat recent la Pensiunea Popasul Domnesc din Voroneț. În noua locație, turiștii au la dispoziție un centru modern de agrement amplasat într-o zonă în care priveliștea asupra zonei Voroneț este absolut încântătoare și în care vor avea la dispoziție o piscină, jacuzzi, spații de relaxare și cu jocuri pentru copii, precum și o sală de fitness.
După inaugurarea noului centru SPA și de agrement, proprietarul pensiunii Popasul Domnesc, Ioana Mititelu, a precizat că investiția a fost realizată din fonduri europene de firma Bucovina Travel & Events, prin intermediul unui proiect finanțat prin Programul Operațional Regional 2007–2013, Axa prioritară 5, domeniul major de intervenție 5.2. „Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale și creșterii calității serviciilor turistice”. Valoarea totală a proiectului a fost de aproape 8,8 milioane de lei, din care finanțarea nerambursabilă a fost de puțin peste 6,5 milioane de lei.
„Printre rezultatele obținute ca urmare a implementării acestui proiect putem aminti modernizarea serviciilor turistice și de agrement, prin construcția unui centru de agrement în cartierul Voroneț din orașul Gura Humorului, cu destinația piscină, spații jocuri, spații de relaxare și masaj, precum și modernizarea zonei exterioare centrului de agrement, asigurarea de rețele edilitare de apă, canalizare, energie electrică și dotarea centrului de agrement cu echipament și mobilier. De asemenea, proiectul a contribuit la creșterea locațiilor de agrement și va contribui la creșterea numărului de turiști, a numărului de înnoptări în Regiunea de Dezvoltare Nord-Est, dar și a numărului de locuri de muncă în domeniul turismului”, a explicat Ioana Mititelu. Ea a adăugat că un alt rezultat al proiectului îl constituie și crearea a șase noi locuri de muncă.
„Beneficiarii direcți ai acestuia au fost SC Bucovina Travel & Events SRL, angajații firmei, dintre care șase noi angajați prin proiect și cinci angajați anterior depunerii cererii de finanțare, dar și aproximativ 5.840 de turiști care vor beneficia anual de servicii turistice la un înalt nivel calitativ”, a explicat Ioana Mititelu. De precizat că beneficiarii indirecți ai proiectului vor fi agențiile de turism aflate în relații de colaborare cu SC Bucovina Travel & Events SRL, familiile angajaților care lucrează în centrul de agrement, comunitatea locală din Gura Humorului și cartierul Voroneț, prin dezvoltarea economică a acesteia, pensiunile și structurile de primire turistică din județul Suceava, prin creșterea numărului de turiști, și regiunea de Dezvoltare Nord-Est, prin creșterea economică înregistrată prin valorificarea potențialului turistic.



Recomandări

În Gura Humorului s-a inaugurat o nouă atracție turistică spectaculoasă, o sanie de vară cu un traseu de aproape 1,4 kilometri (galerie foto)

În Gura Humorului s-a inaugurat o nouă atracție turistică spectaculoasă, o sanie de vară cu un traseu de aproape 1,4 kilometri
În Gura Humorului s-a inaugurat o nouă atracție turistică spectaculoasă, o sanie de vară cu un traseu de aproape 1,4 kilometri

Gura Humorului va avea începând din această vară o nouă atracție turistică spectaculoasă, un traseu de sanie de vară

Traseul de sanie de vară de la Gura Humorului va avea o lungime de 1,4 kilometri
Traseul de sanie de vară de la Gura Humorului va avea o lungime de 1,4 kilometri

Gura Humorului va avea începând din această vară o nouă atracție turistică spectaculoasă, un traseu de sanie de vară

Traseul de sanie de vară de la Gura Humorului va avea o lungime de 1,4 kilometri
Traseul de sanie de vară de la Gura Humorului va avea o lungime de 1,4 kilometri

Gheorghe Șoldan anunță că își ține promisiunea din campanie și a început proiectul pentru un nou drum între Slatina și Voroneț