Pensionarii suceveni vor avea la dispoziție peste 5.000 de bilete de tratament



Prefectul Sorin Arcadie Popescu
Prefectul Sorin Arcadie Popescu

Pensionarii suceveni vor avea în cursul acestui an peste 5.000 de bilete de tratament. Prefectul județului Suceava, Sorin Popescu, a precizat că pentru acest an, județului Suceava i-a fost repartizat un număr de 5.009 de bilete de tratament, cu 61 mai multe decât în 2011. Popescu a precizat că în cursul zilei de joi a avut o discuție cu membrii Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice Suceava, tema discuțiilor fiind asigurarea biletelor de tratament care sunt distribuite prin Casa Județeană de Pensii. El a arătat că depunerea cererilor pentru acordarea biletelor de tratament a început la începutul acestui an, până în prezent fiind depuse cereri pentru stațiunile aflate în administrarea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, respectiv Nicolina, Amara, 1 Mai, Moneasa, Bala, Geoagiu, Pucioasa, Bizușa, Sărata Monteoru, cât și pentru stațiunile administrate de alte structuri, cum sunt Vatra Dornei, Covasna, Buziaș, Olănești, Bălțătești, Felix, Techirghiol, Eforie Nord, Slănic Moldova, Sângeorz, Căciulata.
Prefectul a arătat că repartizarea biletelor în acest an a început în data de 19 martie 2012, iar până în prezent au fost valorificate 332 de bilete, repartizate în trei serii.
„Menționăm că au fost aprobate noile criterii de acordare a biletelor de tratament pentru anul 2012, conform cărora contravaloarea biletului de tratament pentru pensionari rămâne 50% din valoare pensiei. Totodată, conform acestor dispoziții, nu mai pot beneficia de bilete de tratament persoanele neasigurate, soți sau soții ai/ale pensionarilor, copii minori ai asiguraților și pensionarilor”, a explicat Sorin Popescu.
El a mai adăugat că vor putea beneficia de gratuitate persoanele cu handicap, refugiații, deportații politic, veteranii și invalizii, asigurații cu accidente de muncă și boli profesionale.