Tot mai mulți pensionari suceveni lasă deoparte propriile probleme legate de pensiile mici, scumpiri și boală și se lasă copleșiți de sentimentele de responsabilitate față de copii și nepoți, ajunși în șomaj și cu probleme financiare.
Pentru a-i ajuta pe aceștia să facă față ratelor la bănci sau cheltuielilor de întreținere, bătrânii recurg la împrumuturi la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) și speră să trăiască suficient pentru a returna banii împrumutați.
Numai de la începutul acestui an, 2100 de pensionari s-au împrumutat de la CARP Suceava, majoritatea cu sume între 2.000-2.500 lei. Președintele CARP, Dumitru Savu, și contabila șefă Ana Negru ne-au spus că, dacă în anii precedenți împrumuturile se făceau majoritar pentru mici investiții în casă- renovări, instalarea de centrale termice sau achiziția unor aparate electrocasnice, în acest an cei mai mulți care au solicitat împrumuturi au făcut-o pentru a-și ajuta copiii sau nepoții care au credite la bănci și au rămas fără slujbe, fiind astfel în imposibilitatea de a mai plăti ratele. De altfel, atât în 2009, cât și în 2010 a crescut foarte mult numărul noilor înscriși; din 7 ianuarie 2010 în CARP Suceava s-au înscris 420 de noi membri.
Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Suceava are 23.460 de membri cotizanți, dintre care 13.000 sunt numai în municipiul Suceava. Numărul mare de membri a permis instituției să scadă dobânda la împrumuturi, de la 15%, cât a fost în urmă cu câțiva ani, la 8%, ceea ce a făcut ca numărul celor care apelează la un astfel de credit să crească spectaculos.
În 2009, CARP Suceava a avut 12.000 de contracte de împrumut. În oraș, suma medie pe care o împrumută un pensionar este de 2.500 de lei, iar în mediul rural, de 2.000 de lei.
Din împrumut în împrumut, între Paște și Crăciun
Printre cazurile mai dramatice povestite de Ana Negru se numără cel al unei pensionare din Suceava, a cărei fiică și-a abandonat soțul și cei doi copii. Recent, unul dintre copii, în vârstă de 8 ani, a fost depistat cu o boală de inimă și bunica a împrumutat bani de la CARP pentru a-i da ginerelui ei, să meargă cu copilul la tratament la Iași.
Un alt caz este al unei pensionare din Salcea a cărei fiică a murit în Germania. Femeia a luat bani de pe la cunoștințe și prieteni pentru a o aduce acasă s-o înmormânteze. Recent, i-a murit și soțul, și ea se împrumută periodic la CARP pentru a plăti din datoriile care i-au rămas.
Suma maximă pe care o poate împrumuta un membru CARP este de 8.000 de lei, returnabilă în 20 de rate. La semnarea contractului are nevoie obligatoriu de unu-trei giranți, pensionari de stat. Practic, dintre cei aproape 23.500 de membri, doar 10 la sută nu au luat niciodată împrumuturi.
Când vin să ia banii sunt extrem de discreți, nu vor să vorbească de situația care i-a determinat să ceară împrumutul, par a se jena că sunt nevoiți să apeleze la această formă de ajutor.
„Acum au început să vină și cei cu pensii mai mici, care împrumută câte 1.000 de lei, să aibă și ei ceva pe masa de Paști”, spune Dumitru Sava.
Mia de lei o dau înapoi în maxim un an, uneori până înainte de Crăciun, pentru ca de sărbătorile de iarnă să se mai poată împrumuta o dată. Sunt buni platnici, doar în situații excepționale întârzie cu ratele și CARP este nevoită să apeleze la Casa Județeană de Pensii pentru recuperarea banilor. Din miile de pensionari cu credite, doar 16 sunt pe lista restanțierilor la plată.
Aproape 600 de membri CARP au peste 85 de ani
Cotizația de membru CARP este de cinci lei lunar, din care trei lei merg la ajutorul pentru înmormântare. Aceasta este o sumă care se achită urmașilor, stabilită în funcție de perioada de cotizare. De exemplu, pentru o perioadă de cotizare cuprinsă între trei luni și un an, ajutorul de înmormântare este 100 de lei, iar pentru 44 de ani de cotizare suma este de 990 de lei. La o medie de 15 ani vechime, ajutorul este de 600 de lei. Diferența din cotizație se constituie într-un fond social, pe care cotizantul îl poate retrage oricând, integral, dacă se retrage din CARP și nu are împrumuturi contractate.
Mai menționăm că în CARP Suceava sunt 586 de membri care au peste 85 de ani. Cel mai în vârstă este Carol Lemnic, care are 101 ani.