Pensionarii s-au înghesuit la CAR pentru banii dați de CJ Argeș de sărbători, o femeie a leșinat



Peste 300 de pensionari cu venituri mici s-au înghesuit, vineri, la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor pentru ajutorul de 30 de lei oferit de CJ Argeș de sărbători, iar o femeie de 90 de ani a leșinat la coadă, oamenii spărgând geamurile ușii de la intrare, pe care au scos-o apoi din balamale.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Argeș, pensionara suferindă de inimă a fost dusă pe brațe de către jandarmi la o ambulanță, unde a primit îngrijiri medicale, în prezent fiind în afara oricărui pericol, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Sunt pensionari cu cu venituri mici, sub 700 de lei, înscriși la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor. Am înțeles o bătrână suferindă a leșinat la coadă, colegii mei au dus-o pe brațe la salvare, a primit îngrijiri medicale, iar acum este în afara oricărui pericol. Au fost probleme acolo înainte de venirea jandarmilor, dar după venirea colegilor mei acum este liniște și oamenii stau liniștiți la coadă, pe un singur rând”, a declarat purtătorul de cuvânt al IJJ Argeș, căpitanul Cristache Toculet.
Un număr de 320 de bătrâni cu venituri mici, membri ai Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Argeș beneficiază de suma de 30 de lei de persoană, iar alți 80 în aceeași situație financiară vor primi și ei un ajutor din fonduri suplimentare, din partea Consiliului Județean Argeș.
La ora transmiterii acestei știri, jandarmii au restabilit ordinea la coada de la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Argeș, iar vârstnici stau în continuare la coadă, însă fără a mai fi înregistrate incidente.