Președintele Federației Naționale a Sindicatelor Pensionarilor, Preda Nedelcu, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că pensionarii resping propunerea de majorare a pensiilor cu cinci procente, în două etape, toți președinții organizațiilor din țară fiind convocați, luni, la o adunare generală. Preda Nedelcu a spus că pensionarii nu sunt mulțumiți de decizia Executivului, precizând că în acest moment nici nu știu la ce se aplică majorarea de cinci la sută.
„Nu știm la ce se aplică această majorare, pentru că se calculează în funcție de punctul de pensie, care în acest moment reprezintă 45 la sută din salariul mediu brut prognozat pe 2008. De la 1 ianuarie urma să fie 45 la sută din salariul mediu brut prognozat pentru 2009, dar nu știm la ce se aplică această creștere de cinci la sută”, a mai spus Nedelcu.
Președintele Federației Naționale a Sindicatelor Pensionarilor a adăugat că a convocat deja, luni, de la ora 10.30, toți președinții organizațiilor din țară, pentru a stabili poziția pe care o vor adopta reprezentanții pensionarilor.
„Înțelegem că este criză și că este greu, dar ce să facă pensionarul cu o pensie de 500 de lei, care va mai beneficia de o majorare de trei la sută, când valoarea coșului minim de consum este de o mie de lei. Nu pensionarii amărâți trebuie să suporte criza, sunt alții cu pensii și salarii mari. Noi ne așteptam să se respecte Legea 250/2007 și respingem categoric propunerea făcută astăzi (joi – n.r.) de Guvern”, a mai spus Preda Nedelcu.
În ședința de joi, Guvernul a decis că pensiile din sistemul public vor fi majorate cu 5 la sută în 2009, respectiv 3 la sută în aprilie și 2 la sută în octombrie.
Totodată, salariile în sectorul bugetar vor fi majorate în acest an tot cu 5 la sută, în două etape, cu 3 la sută în luna aprilie și 2 la sută în luna octombrie, iar pensia socială minimă de 350 lei va fi acordată tot în două tranșe, de la 1 mai, cu plata în luna iunie, și de la 1 octombrie, cu plata din luna noiembrie.
Efortul bugetar pentru introducerea pensiei sociale minime este estimat la 190 milioane euro, a anunțat premierul Emil Boc.
Premierul a mai spus că proiectul de buget pentru 2009 a fost aprobat de Guvern, urmând să fie din nou discutat, luni, cu partenerii sociali, pentru eventuale modificări, și transmis la Parlament.
El a arătat că, din punctul de vedere al Guvernului, bugetul pentru 2009 este aprobat în formă finală, dar că va fi discutat din nou cu partenerii sociali, înainte să fie transmis Parlamentului. În cazul în care partenerii sociali vor solicita anumite modificări ale bugetului, Guvernul ar urma să se reunească într-o nouă ședință pentru a include amendamentele.