Social

Pensionarii oferă soluția pentru dispariția cozilor la biletele de tratament



Pensionarii oferă soluția pentru dispariția cozilor la biletele de tratament
Pensionarii oferă soluția pentru dispariția cozilor la biletele de tratament

Federația Națională a Sindicatelor Pensionarilor cere Casei Naționale de Pensii, pentru a evita cozile formate în ultimele zile, ca în toate județele cererile pentru biletele de tratament să fie primite înainte cu o lună sau cel mult un trimestru și nu pentru tot anul.
„În județele în care cererile pentru biletele de tratament se primesc într-o lună pentru luna următoare sau pentru trimestrul următor, ca și în județele în care cererile se primesc prin poștă (cu confirmare de primire), nu se formează cozi. Cerem Casei Naționale de Pensii și Asigurări Sociale (CNPAS) să generalizeze aceste practici, pentru a se evita situațiile umilitoare în care sunt expuși pensionarii”, se arată într-un comunicat al federației.
Membrii Federației Naționale a Sindicatelor Pensionarilor din România nu este de acord cu modul în care Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale a organizat primirea cererilor pensionarilor pentru obținerea biletelor de tratament pentru 2008.
„Este de neînțeles de ce este nevoie să se primească cereri cu opțiuni pentru biletele de tratament pentru întregul an, când numărul acestora este stabilit prin bugetul de asigurări sociale. Pe baza realizărilor din anii precedenți poate fi stabilit corect numărul de bilete care trebuie contractat cu stațiunile balneoclimaterice”, potrivit sursei citate.
Cozi și scandal.
În această săptămână, pensionarii au format cozi la casele de pensii din județele Vâlcea și Brașov, pentru că aici s-au primit cereri pentru întregul an 2008.
Astfel, aproximativ 150 de pensionari așteptau la coadă, ieri, de la primele ore ale dimineții, în fața Casei Județene de Pensii Brașov, pentru a primi bilete de tratament în stațiuni pentru anul viitor, iar, luni, în prima zi de depunere a cererilor, s-au înregistrat circa o mie de solicitări.
Și în județul Vâlcea, peste o mie de pensionari așteptau la coadă, luni dimineață, în fața sediului Casei Județene de Pensii, pentru a se putea înscrie pe liste ca să poată obține bilete de tratament în stațiunile balneoclimaterice. Din cauza frigului și a epuizării fizice, patru pensionari au avut nevoie de îngrijiri medicale, acuzând stări de leșin și de oboseală.
În opinia ministrului Muncii, Paul Păcuraru, pensionarii se înghesuie să prindă bilete de tratament în 2008 în condițiile în care cele alocate pentru acest an nu au fost epuizate, apreciind că aglomerarea de la Casele de Pensii va dura doar câteva zile.
„Biletele de tratament disponibile pentru pensionari în acest an nu au fost epuizate, deși aglomerația de la casele de pensii a fost semnalată și anul trecut”, a spus ministrul Paul Păcuraru. El a precizat că în acest an au rămas neutilizate cinci la sută din biletele pentru tratament în stațiuni puse la dispoziția pensionarilor.
Mai puține bilete în 2008.
Demnitarul a adăugat că pentru 2008, bugetul alocat pentru biletele de tratament pentru pensionari nu este mai mic decât în acest an, dar serviciile vor fi mai scumpe, astfel că numărul biletelor va fi mai mic.
Ministrul a explicat că aceste cozi sunt create de pensionarii care doresc să plece în plin sezon, respectiv lunile iulie-august, în anumite stațiuni, astfel că aceștia vin în primele zile de teamă că nu vor mai găsi bilete pentru respectivele perioade.
De asemenea, ministrul Muncii a amintit că personalul de la Casele de pensii a fost deja suplimentat cu 400 de posturi și nu consideră necesară o altă suplimentare, având în vedere că aglomerația creată de obținerea biletelor de tratament va dura doar câteva zile.
Totodată, ministrul Păcuraru a sugerat ca pensionarii să poată primi un răspuns și prin poștă, astfel încât să se evite cozile de la casele de pensii.
Foto Mediafax



Recomandări

Deputatul AUR de Suceava Petru-Gabriel Negrea cere ministrului Muncii explicații despre „mica recalculare” a pensiilor

Deputatul AUR de Suceava Petru-Gabriel Negrea cere ministrului Muncii explicații despre „mica recalculare” a pensiilor
Deputatul AUR de Suceava Petru-Gabriel Negrea cere ministrului Muncii explicații despre „mica recalculare” a pensiilor

Foștii deținuți politici acuză Statul Român de „acte samavolnice” împotriva persoanelor persecutate în perioada comunistă

Foștii deținuți politici acuză Statul Român de „acte samavolnice” împotriva persoanelor persecutate în perioada comunistă
Foștii deținuți politici acuză Statul Român de „acte samavolnice” împotriva persoanelor persecutate în perioada comunistă