Pensionarii militari depun plângeri penale împotriva lui Boc, Oprea, Igaș și Maior



Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, în Retragere și în Rezervă depune, joi, la Parchetul ICCJ plângeri penale împotriva premierului, a miniștrilor Gabriel Oprea, Traian Igaș, a directorului SRI, George Maior, pentru nerespectarea legislației și a hotărârilor judecătorești privind pensiile.
Colonelul (r) Valeriu Pricină, vicepreședintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, în Retragere și în Rezervă (SCMD) a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că plângerile penale care urmează a fi transmise parchetului reclamă „neaplicarea hotărârilor judecătorești privind recalcularea pensiilor precum și neaplicarea normelor statului de drept”.
SCMD invocă încălcarea Constituției, a legislației europene, a dreptului la proprietate și contestă poziția oficială a Guvernului potrivit căreia hotărârile judecătorești care prevăd suspendarea hotărârii de guvern 735 sunt aplicabile numai reclamanților în dosar.
Valeriu Pricină a mai declarat că, de asemenea, SCMD pregătește inițierea unui proces împotriva șefilor centrelor militare care au eliberat adeverințele pe baza cărora au fost recalculate pensiile, deoarece acestea nu au fost emise de autoritățile competente, nu indică sursa veniturilor înscrise și nu sunt semnate de organul financiar contabil.
Pricină a spus că sindicatul a primit „tone” de sesizări din partea pensionarilor militari care reclamă faptul că au primit pensii mult mai mici decât cele care li se cuveneau de drept.
„De altfel, cu excepția câtorva plutonieri în cazul cărora calculațiile inițiale fuseseră greșite și care au primit într-adevăr sume în plus, toți pensionarii militari au primit mai puțin la pensie decât li se cuvenea”, a spus Valeriu Pricină contrazicând astfel Ministerul Apărării care a anunțat miercuri că nicio pensie sub 3.000 de lei nu va scădea după recalculare.