Distracție pe cinste

Pensionarii, la petrecerea de an nou pe ritmuri de „Jaga Jaga”



Pensionarii s-au distrat pe cinste, umplând ringul de dans la fiecare melodie
Pensionarii s-au distrat pe cinste, umplând ringul de dans la fiecare melodie

Deși au 60, 70 sau se apropie de 80 de ani, sute de pensionari au demonstrat că știu să se distreze, sărbătorind, cu o întârziere de câteva zile față de calendar, revelionul persoanelor vârstnice.
Pensionarii au fost atrași de meniul bogat și formația de muzică profesionistă, dar mai presus de toate, ca în fiecare an, oamenii au găsit unul din puținele prilejuri de a ieși în lume, de a socializa, într-un cuvânt, de a simți că trăiesc.

Ca în fiecare an, Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Suceava a organizat Revelionul Pensionarilor, pentru membrii săi. În acest an, un bilet a costat 60 de lei, iar datorită numărului foarte mare de cereri conducerea CARP a hotărât să organizeze două petreceri, una sâmbătă, pe 9 ianuarie, și alta ieri.
Locația aleasă a fost sala de la Colegiul Tehnic „Petru Mușat” (Grupul Școlar Nr. 2), unde încap în jur de 250 de persoane.
Dacă vă întrebați cum se face că Revelionul a fost sărbătorit atât de târziu, explicația este simplă și este de ordin economic. Sâmbăta și duminica trecută au fost cele mai apropiate date la care sala a putut fi închiriată la o sumă care să permită încadrarea în prețul biletului, aceeași chestiune fiind valabilă și în cazul tarifelor percepute de bucătari, ospătari și formația de muzică.
De la Hora din Bosanci, la „Jaga Jaga”
Pentru a vedea cu ochii noștri cum se distrează pensionarii din Suceava, am fost prezenți la petrecerea organizată sâmbătă. A început undeva în jurul orei 15.00 și s-a încheiat înainte de ora 22.00.
În sală, conform organizatorilor, 240 de persoane. Majoritatea pensionari, dar și câțiva „rătăciți” ceva mai tineri, și ei membri ai CARP, cu aceleași drepturi ca și vârstnicii.
Cupluri, dar și văduve sau văduvi însoțiți de cunoștințe și prieteni, fiecare a venit să se distreze. Surprinzător poate, fiecare piesă a celor trei membri ai formației Chirilă Vasile a ridicat în picioare foarte mulți dintre participanți, spațiul de dans, deloc mic, dovedindu-se neîncăpător.
„Hora de la Bosanci”, „Hora de la Rădăuți”, „Brașoveanca”, „Doamne, ocrotește-i pe români”, dar și piese cu mare succes la tineri, cum ar fi vestita melodie „Jaga Jaga”, toate au fost gustate din plin de petrecăreți.
Doamnele venite fără parteneri, mai multe decât bărbații, nu au ezitat să danseze între ele, doar cele mai norocoase fiind luate la dans și de unii domni.
La 77 de ani, nu ratează nici o petrecere
Printre cuplurile de pensionari venite la petrecerea de sâmbătă ne-au atras atenția doi soți care, în ciuda vârstei înaintate, nu veniseră doar să stea la masă. Mai ales doamna era foarte activă și trăia din plin petrecerea.
„Vin la Revelionul Pensionarilor încă de prima dată de când s-a organizat, nici nu mai știu de când, că sunt mulți ani. Avem și noi necazuri acasă și venim ca să uităm de toate, măcar câteva ore. Venim și de 8 martie și de fiecare dată când se organizează ceva”, ne-a povestit Ileana Popoviciuc, în vârstă de 76 de ani, venită la Revelion cu soțul mai vârstnic cu un an de zile decât ea.
Printre petrecăreți, am găsit și persoane din afara municipiului Suceava.
Anton Boca, în vârstă de 62 de ani, venise la Revelionul Pensionarilor din orașul Gura Humorului, alături de soție.
„Suntem prima dată aici, e foarte frumos, muzica ne place mult, la fel și meniul, care este foarte bogat”, ne-a spus entuziasmat bărbatul, între două dansuri cu consoarta.
Tombolă cu bucluc
Așa cum se întâmpla la toate revelioanele din tinerețea lor, pensionarii au avut parte și de o tombolă, în urma căreia s-au acordat 20 de mențiuni și trei premii speciale, constând în mici cadouri oferite de organizatori.
Această tragere la sorți avea să fie una plină de peripeții. Mai întâi, biletele trase de participanți la intrarea în sală aveau să fie anulate, după ce organizatorii și-au dat seama că unii au luate câte două. În murmurul sălii, s-a anunțat că biletele extrase nu mai sunt valabile, și se vor lua în calcul numerele înscrise în dreptul fiecăruia atunci când s-au înscris pe liste, pentru petrecere.
Dintr-un lighean de plastic s-au extras cele 23 de premii, de mai multe ori pensionarii revendicându-și câștigul cu numerele de pe biletele extrase la intrare și arătându-se dezamăgiți când li s-a explicat, a doua oară, ca acelea nu mai sunt valabile.
Un alt aspect care a stârnit zâmbetele a fost legat de biletele cu numerele 6 și 9, care puteau fi interpretate în funcție de cum era întoarsă hârtia.
Mâncare, băutură, căldură excesivă și… un accident neplăcut
Aceste mici neplăceri aveau să fie lăsate deoparte repede de pensionari, după ce la masă s-a adus un nou fel de mâncare, iar cântăreții au trecut din nou la treabă.
Trei feluri de mâncare, tort și două sortimente de băuturi alcoolice, vin și votcă, au fost atracțiile serii.
Oamenii s-au declarat foarte mulțumiți de mâncare, muzică și organizare în general, singurul aspect care a deranjat fiind legat de căldura infernală din sală. La un moment dat, în timpul unui încins dans, o doamnă s-a prăvălit la pământ, după ce a călcat strâmb. Imediat a fost chemată o ambulanță, iar femeia a fost dusă la spital, sperându-se că are doar o luxație ori o entorsă.
O rară ocazie pentru ca pensionarii să petreacă în mediul lor
Dumitru Savu, președintele Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Suceava, s-a arătat foarte mulțumit de faptul că a reușit să satisfacă toate cererile pensionarilor membri ai asociației și nimeni nu a rămas pe dinafară, remarcând rolul deosebit al unor astfel de momente de destindere pentru vârstnici.
„Pensionarul nu mai este activ în societate, nu circulă mult și are foarte rar ocazia să se întâlnească cu persoanele din generația sa. O astfel de petrecere este una din puținele ocazii ca ei să se vadă cu foștii colegi de serviciu, cu cunoștințele din tinerețe. Practic, se întâlnesc și petrec în mediul lor, cu ai lor, și astfel de momente devin de neuitat”, ne-a explicat un alt reprezentat al CARP Suceava.
Dansând în cuplu, în hore, bătând din picior sau chiuind strașnic, pensionarii s-au distrat, fără urmă de îndoială, excelent, întrecând multe din petrecerile la care participă copiii sau nepoții lor.



Deși sunt trecuți de 75 de ani, soții Popoviciuc nu ratează nici o petrecere
Deși sunt trecuți de 75 de ani, soții Popoviciuc nu ratează nici o petrecere
Anton Boca a venit la Revelion cu soția, de la Gura Humorului
Anton Boca a venit la Revelion cu soția, de la Gura Humorului
Pensionarii s-au distrat pe cinste, umplând ringul de dans la fiecare melodie
Pensionarii s-au distrat pe cinste, umplând ringul de dans la fiecare melodie


Recomandări

Copii cu tulburări de spectru autist au petrecut câteva zile de relaxare în Tabăra Respiro, organizată la Vama

Copii cu tulburării de spectru autist au petrecut câteva zile de relaxare în Tabăra Respiro, organizată la Vama
Copii cu tulburării de spectru autist au petrecut câteva zile de relaxare în Tabăra Respiro, organizată la Vama

Primăria Dumbrăveni le-a oferit preșcolarilor din comună o nouă grădiniță modernă, inaugurată în prima zi a noului an școlar