Pensionarii îi cer lui Lăzăroiu indexarea în avans a pensiilor, ministrul le spune că nu se poate



Organizațiile pensionarilor i-au cerut ministrului Sebastian Lăzăroiu să propună Guvernului aplicarea mai devreme, de la 1 septembrie, a dispoziției referitoare la indexarea pensiilor, dar să aprobe aplicarea și în cazul cotei de asigurări de sănătate, dar ministrul le-a spus că nu se poate
Organizațiile pensionarilor civili reprezentantive la nivel național s-a întâlnit, vineri, cu ministrul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Sebastian Lăzăroiu, la întâlnire fiind prezenți și secretarul de stat Valentin Mocanu și președinta Casei Naționale de Pensii Publice, Doina Pârcălabu, potrivit unui comunicat de luni al Federației Naționale a Sindicatelor Pensionarilor din România.
Pensionarii i-au cerut ministrului Sebastian Lăzăroiu să propună guvernului să aprobe aplicarea în avans – de la 1 septembrie 2011 cel puțin – a dispoziției referitoare la indexarea pensiilor prevăzută în Legea 263/2010, în loc de 1 ianuarie 2012.
Reprezentanții pensionarilor consideră că această măsură este justificată, precizând că a scăzut puterea de cumpărare a pensiilor care, nu numai că nu au crescut – în ultimii doi ani au fost înghețate – ci au înregistrat o diminuare a cuantumului prin aplicarea contribuției de 5,5 la sută pentru asigurările de sănătate.
De asemenea, pensionarii i-au cerut ministrului să propună Guvernului să aprobe aplicarea și în cazul cotei de asigurări de sănătate, reglementarea privind impozitarea pensiilor.
„În conjunctura actuală se cere moderație, nu este posibilă, deocamdată, indexarea pensiilor și a elogiat măsurile de austeritate aplicate de Guvern anterior”, a răspuns ministrul la finalul discuțiilor din cadrul întâlnirii, într-un mod lapidar, după cum susțin pensionarii.
Fondul de salarii poate crește anul viitor doar cu 5% dacă economia va avansa cu 1,5% în acest an și cu 3,9% în 2012, iar pensiile s-ar putea majora cu cel puțin 7%, declara, în aprilie, președintele Consiliului Fiscal, Ionuț Dumitru. În ceea ce privește pensiile, acestea trebuie indexate cu inflația plus jumătate din creșterea salariului real.