Pensionarii cu venituri lunare de peste 9 milioane de lei ar putea fi obligați să contribuie la fondul asigurărilor de sănătate. Cel puțin așa prevede un proiect de lege propus de către actualul ministru al Sănătății, Eugen Nicolăescu, și prezentat ieri presei sucevene de către directorul interimar al Direcției de Sănătate Publică Suceava, doctor Odette Nicolae. Aceasta a precizat că se are în vedere ca și persoanele ce muncesc legal în străinătate să plătească la fondul asigurărilor de sănătate. Odette Nicolae a explicat că urmează a fi desființate casele de asigurări de sănătate din domeniul apărării, ordinii publice, siguranței naționale, justiției și construcțiilor, urmînd ca toate aceste categorii profesionale să plătească la fondul unic de sănătate. De asemenea, începînd cu 1 ianuarie 2006, Casa Națională de Asigurări de Sănătate va fi autonomă, în sensul că va gestiona fondurile adunate la bugetul asigurărilor de sănătate, în prezent gestionarea acestor sume fiind făcută de către Ministerul Finanțelor care alocă bani CNAS.