Persoanele care au primit plăți compensatorii la momentul ieșirii la pensie și doresc să lucreze în continuare în sistemul public vor fi obligate să restituite suma aferentă acestor compensații în termen de 30 zile de la angajare, conform unei decizii luate în ședința de marți a Guvernului. Premierul Emil Boc a arătat că în această situație se află în principal persoane încadrate în structurile Ministerelor Apărării, Internelor și Justiției.
El a exemplificat prin faptul că la nivelul Ministerului Administrației și Internelor lucrează, la nivel central, aproximativ 350 de persoane ieșite la pensie și care au beneficiat la momentul retragerii din funcția publică de plăți compensatorii de circa un miliard lei vechi.
Boc a confirmat totodată informația transmisă anterior de MEDIAFAX conform căreia pensionarii care vor solicita să fie angajați într-o instituție publică vor fi obligați să opteze între pensie și salariul de bugetar, fără a mai avea posibilitatea să cumuleze aceste venituri.