Acumulări de gaze

Pensionari răniți în urma exploziei unei butelii

Doi septuagenari din localitatea Grigorești au ajuns joi seară la spital, cu arsuri pe corp, din cauza unei explozii produse la butelia din locuință.
Detașamentul de Pompieri Suceava și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Siminicea au intervenit cu trei autospeciale și un echipaj SIAMUD pentru monitorizarea situației și acordarea primului ajutor.
Explozia a fost înregistrată în jurul orei 22.00, la locuința soților Ilie (77 ani) și Lucia G. ( 71 ani), din localitatea Grigorești, comuna Siminicea, ca urmare a unor acumulări de gaze provocate de manevrarea necorespunzătoare, de către proprietar, a unei butelii.
Arsuri pe 15% din suprafața corpului În urma deflagrației, cei doi pensionari au suferit arsuri de gradul I și II, pe aproximativ 15% din suprafața corpului. Victimele au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Suceava și internate în secția Chirurgie Plastică. Potrivit dr. Anatol Burlacioc, bărbatul a suferit arsuri pe față, mâini și picioare, în timp ce femeia s-a ales cu răni pe mâini, coapse, gambe și fese.
„Starea celor doi pacienți este gravă, dar stabilă”, a punctat medicul.
Din primele estimări, pagubele produse în urma exploziei se ridică la circa 5.000 lei.

Recomandări

Doi dintre pacienții răniți în explozia de luni seara din Burdujeni au fost transferați la Iași, pentru al treilea pacient, cu arsuri severe, încă nu s-a găsit loc

Două fetițe grav rănite de explozia unei butelii au fost transportate cu un avion SMURD de la Suceava la București