Pensionari: Înghețarea pensiilor până în 2014 este o răzbunare la cererea de majorare cu inflația



Președintele Federației Naționale a Sindicatelor Pensionarilor din România, Preda Nedelcu, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX că măsura de înghețare a pensiilor până în 2014 reprezintă o răzbunare a Guvernului la cererea de indexare cu inflația a pensiilor de la 1 septembrie.
Preda Nedelcu s-a arătat foarte nemulțumit măsura propusă de Guvern și a spus că va fi convocată o ședință cu toți liderii din țară pentru a lua o decizie.
„Din iulie ne gândim la acțiuni, vrem să facem demonstrații de stradă, să pichetăm prefecturile și să organizăm un mare miting în Capitală, însă doar dacă vom avea certitudinea că acesta va avea efect”, a spus Nelelcu.
Liderul pensionarilor a reamintit că în nicio țară din Uniunea Europeană nu au scăzut pensiile, nici măcar în Grecia, unde s-a luat măsura de reducere doar la pensiile suplimentare, a 13-a sau a 14-a pensie, iar în Franța chiar au crescut cu un procent în 2010.
Guvernul va bloca până în anul 2014 majorarea unor pensii, programată prin Legea pensiilor să fie aplicată anul viitor, motivând că lipsa unui „cadru sustenabil” de aplicare a legii va crește deficitul bugetului asigurărilor sociale de stat și poate avea consecințe grave în plata drepturilor sociale.
Noua lege a pensiilor, adoptată de Guvern și intrată în vigoare la 1 ianuarie 2011, prevede că pensionarii care au lucrat în condiții deosebite de muncă după 1 aprilie 2001 vor beneficia de o majorare a punctajelor lunare cu 25%, iar persoanelor ieșite la pensie în acest an le va fi aplicat la rândul lor un indice de corecție calculat ca raport între 43,3% din câștigul salarial mediu brut realizat pe anul precedent și valoarea unui punct de pensie în vigoare la acea dată.
Ambele majorări de pensii erau programate să fie aplicate la 1 ianuarie 2012.
Strategia fiscal-bugetară a Guvernului pentru perioada 2012-2014, obținută de MEDIAFAX, relevă însă că Guvernul va amâna până în anul 2014 acordarea acestor drepturi, motivând că aceste majorări determină cheltuieli suplimentare ale bugetului asigurărilor sociale de stat cu aproximativ 865 milioane lei la nivelul unui an.
„Având în vedere că lipsa unui cadru sustenabil de implementare a Legii privind sistemul unitar de pensii publice, intrată în vigoare la 1 ianuarie 2011, poate crea consecințe grave în ceea ce privește acordarea drepturilor de asigurări sociale și majorarea deficitului bugetului asigurărilor sociale de stat, se propune amânarea până în anul 2014 a aplicării acestor prevederi, în ceea ce privește acordarea majorării punctajelor lunare cu 25% pentru persoanele care au desfășurat activități în condiții deosebite de muncă după 1 aprilie 2001 și aplicarea unui indice de corecție la punctajul mediu anual pentru persoanele înscrise la pensie începând cu 1 ianuarie 2011”, se arată în document.
Strategia a fost aprobată miercuri de Guvern.
Preda Nedelcu declara, în 2 august, că pensionarii salută ideea magazinelor cu prețuri reduse la alimentele de bază și speră ca acestea să aibă o viață mai lungă, nu ca cele din 2004, dar sublinia că ea trebuie dublată de indexarea pensiilor cel puțin cu rata inflației de la 1 septembrie, așa cum i-au solicitat ministrului Muncii.
Pensionarii i-au mai cerut ministrului Lăzăroiu și ca plata asigurărilor de sănătate să se achite doar pentru partea din pensie care depășește o mie de lei. „Ministrul Muncii ne-a solicitat să manifestăm moderație în revendicări, având în vedere măsurile de austeritate luate, însă nu mai putem aștepta mult roadele acestor măsuri și insistăm ca pensiile să fie indexate cu inflația de la 1 septembrie și să se revadă metodologia de plată a asigurărilor de sănătate”, a spus Nedelcu.
Ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu, a spus atunci că nu sprijină indexarea pensiilor de la 1 septembrie, lucru comunicat pensionarilor, cărora le-a explicat că dacă ar fi existat posibilitatea reducerii pensiilor în 2010, ar fi recuperat 10%, iar în 2012 se putea vorbi de creștere.