Pensiile tăiate prin lege în cazul celor 200-250 diplomați vor fi recalculate începând cu toamna acestui an, după modelul aplicat pentru pensiile militarilor, a anunțat premierul Victor Ponta.
„Am sprijinit inițiativa ministrului, sunt convins că și Parlamentul o va face, de a îndrepta un lucru nedrept care s-a întâmplat cu pensiile ambasadorilor. Așa cum am reușit să facem în cazul militarilor vom reuși și în cazul ambasadorilor”, a spus Ponta la reuniunea anuală a diplomației române.
În luna iunie, Camera Deputaților, for decizional, a decis ca, de la 1 octombrie 2013, pensiile militarilor recalculate în 2010 să revină la nivelul de dinainte de recalculare.
Proiectul prevede că pensiile militarilor recalculate în 2010 ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele cuvenite pentru luna decembrie 2010, se vor plăti în cuantumul din decembrie 2010 începând de la 1 octombrie 2013.
Proiectul a fost avizat pozitiv de către Guvern, dar cu amendamentul ca recalcularea să fie aplicată din 2014.