Pensiile și salariile profesorilor, majorate la 1 octombrie



Guvernul a decis ca pensiile să fie majorate de la 1 octombrie. Foto: MEDIAFAX
Guvernul a decis ca pensiile să fie majorate de la 1 octombrie. Foto: MEDIAFAX

Guvernul a decis, ieri, majorarea valorii punctului de pensie cu aproximativ 20%, de la 581,3 lei la 697,5 lei, începând cu 1 octombrie 2008, cu o lună mai devreme față de termenul stabilit inițial, au declarat surse ministeriale.
Guvernul a decis recent ca valoarea punctului de pensie să fie majorată începând cu 1 noiembrie 2008, cu două luni în avans față de termenul stabilit.
Premierul Tăriceanu a explicat că majorarea cu o lună mai devreme a pensiilor, de la 1 octombrie în loc de 1 noiembrie, cum era stabilit inițial, prin rezultatele foarte bune de creștere economică.
9% în plus la salariile profesorilor
Majorarea salariilor profesorilor cu 9% va avea loc începând cu data de 1 octombrie, așa cum s-a stabilit în cadrul negocierilor cu sindicatele din învățământ, a precizat, ieri, Guvernul, anunțul făcut de premierul Tăriceanu luni că majorarea va avea loc de la 1 noiembrie fiind eronat.
„Majoarea salariilor profesorilor se va derula conform negocierilor care au avut loc cu sindicatele, și anume respectându-se cele două etape de majorare stabilite – 1 aprilie 2008 și 1 octombrie 2008. Din păcate, dintr-o eroare, termenul a fost comunicat 1 noiembrie. Data majorării rămâne însă așa cum a fost stabilită cu sindicatele, respectiv 1 octombrie”, a declarat, ieri, purtătorul de cuvânt al Executivului, Camelia Spătaru.
Primul-ministru Tăriceanu a anunțat, luni seară, după consultările cu liderii PSD, că pensiile vor fi majorate devansat, începând cu 1 octombrie, iar salariile profesorilor vor fi majorate cu 9% începând de la 1 noiembrie.
„În programul pe anul acesta de majorare a salariilor bugetarilor, învățământul va beneficia de o creștere substanțială de nouă procente de la 1 noiembrie. Este ceea ce poate fi făcut în acest moment, ceea ce poate să ofere economia românească fără să alterăm echilibrele macroeconomice. Așteptările profesorilor, elevilor și părinților sunt foarte mari privind calitatea învățământului, dar salariile trebuie să fie în acord cu performanța economică, nu pot fi mărite doar pentru a răspunde unor așteptări electorale”, a spus Tăriceanu.