Pensiile pentru grupele I și II, majorate cu opt procente



Pensiile acordate pentru grupele I și II de muncă au fost majorate, de la 1 octombrie, cu opt procente, actul normativ care prevede majorarea urmând să se aplice până la sfârșitul acestui an, a declarat, ieri, ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu.
„După această majorare, care a început în octombrie, creșterea pentru grupele de muncă a fost de opt la sută. Este o cifră semnificativă și ceea ce s-a votat în Parlament este același lucru care s-a întâmplat cu salariile profesorilor. Deși între Guvern și sindicate se stabilise și se convenise ca această creștere a salariilor profesorilor să fie de nouă la sută, lucru care se și întâmplă din această lună, în Parlament s-a plusat până la 50 la sută. Același lucru se întâmplă și cu grupele de muncă. Deși exista Ordonanța 100 (OUG 100/2008 – n.r.), care a început să funcționeze în octombrie, în Parlament s-a plusat”, susține ministrul Mariana Câmpeanu.
Demnitarul a amintit că efortul bugetar pentru aplicarea prevederilor votate în Parlament privind pensiile este de la 250 de milioane de euro la 800 de milioane de euro anual.
Totodată, ministrul Muncii a precizat că, până în luna decembrie a acestui an, inclusiv, se va aplica OUG 100/2008, iar din ianuarie, persoanele care, potrivit legii votate de Parlament, vor avea de primit drepturi în plus, „vor primi restanțele respective”.
Curtea Constituțională a respins, miercuri, sesizarea Guvernului privind neconstituționalitatea adoptării legii privind majorarea pensiilor pentru grupele I și II de muncă, judecătorii constituționali apreciind că sunt constituționale modificările aduse Legii 19/2000.