Proiect

Pensiile militare recalculate până în decembrie, angajatorii obțin adeverințele



Procesul de recalculare a pensiilor militare va fi prelungit până la sfârșitul acestui an, dar instituțiile din sistemul de apărare vor fi cele obligate ca, până cel târziu la 31 octombrie 2011, să identifice și transmită către casele de pensii adeverințele privind veniturile obținute de militari.
Modificările sunt prevăzute în proiectul de ordonanță de urgență pentru completarea Legii 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, obținut de MEDIAFAX.
Pensiile vor fi recalculate prin determinarea stagiilor de cotizare și punctajelor medii anuale, pe baza veniturilor realizate lunar de beneficiari, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de legislația în vigoare la data recalculării.
Pensiile militare recalculate vor putea fi însă revizuite și la cererea beneficiarului, în baza actelor doveditoare prezentate de acesta, din care să rezulte alte date decât cele utilizate la recalculare, referitoare la drepturi cu caracter salarial și perioade suplimentare la vechimea în serviciu. Drepturile de pensii revizuite se acordă de la 1 ianuarie 2011 dacă cererea, împreună cu actele doveditoare, a fost depusă în termenul general de prescripție sau de la data întâi a lunii următoare celei în care cererea a fost depusă la casa de pensii peste acest termen general.
În cazul pensiilor recalculate pentru care până cel târziu la 31 decembrie 2011 nu pot fi identificate veniturile realizate lunar pentru anumite perioade, la stabilirea punctajului mediu anual va fi utilizat cuantumul soldelor lunare corespunzătoare gradelor militare deținute, a funcției minime corespunzătoare gradului, dar nu mai puțin decât salariul mediu brut pe economie.
„Pensiile recalculate pe baza veniturilor lunare individuale realizate pentru întreaga perioadă care constituie stagiu de cotizare rămân în plată în cuantumul rezultat în urma recalculării”, se arată în document.
Pensiile recalculate pe baza salariului mediu brut pe economie, ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele aflate în plată în decembrie 2010, vor fi menținute la nivelul din decembrie, începând cu ianuarie 2011, în timp ce pensiile ale căror cuantumuri sunt mai mari decât această limită vor fi menținute la nivelul rezultat din recalculare.
În cazul acestor pensii, până cel târziu la 31 decembrie 2011 va fi efectuat un proces de regularizare, în funcție de cuantumurile rezultate pe baza veniturilor realizate în stagiul de cotizare.
Pentru personalul trimis în misiune în străinătate, punctajul mediu anual va fi calculat pe baza veniturilor corespunzătoare funcției în care a fost încadrat în țară.
„La determinarea cuantumului pensiei revizuite se folosește valoarea punctului de pensie valabil la data efectuării procedurii de revizuire”, este specificat în proiect.
În perioada 1 aprilie 2001-1 august 2007, punctajelor anuale nu li se aplică plafonarea prevăzută de legislația privind pensiile din sistemul public în perioada respectivă.
Președintele Traian Băsescu a declarat, duminică, după o întâlnire cu premierul Emil Boc, ministrul de Finanțe, Gheorghe Ialomițianu, ministrul Apărării, Gabriel Oprea, ministrul de Interne, Traian Igaș, și directorii serviciilor de informații, că, urmare a deciziei ICCJ, HG 735/2010, care cuprinde normele de aplicare a Legii 119/2010, se suspendă recalcularea pensiilor. El a menționat însă că Legea 119/2010, pe baza căreia se recalculează pensiile, rămâne în vigoare.
Șeful statului a explicat că pensiile recalculate în baza Legii 119 sunt valabile și că va fi emisă o nouă hotărâre de Guvern pentru metodologia de aplicare a legii. Băsescu a precizat că noua HG de aplicare a Legii 119 va ține cont de elementele invalidate de instanțele judecătorești, urmând să stabilească un nou mecanism de strângere a datelor, astfel încât responsabilitatea dovedirii contribuțiilor la pensii și vechimii să o aibă autoritățile.
Membrii coaliției de guvernământ au decis, luni, ca Executivul să adopte o ordonanță de urgență prin care se va prelungi termenul de recalculare a pensiilor militarilor până la 31 decembrie 2011, a declarat pentru MEDIAFAX deputatul UDMR Kelemen Hunor.
Purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Muntean, a declarat, miercuri seara, agenției MEDIAFAX, că Guvernul va elabora și promova o ordonanță de urgență privind pensiile militare până la începutul sesiunii parlamentare.
Parlamentul va relua lucrările marți, 1 februarie.
Surse oficiale au declarat, pentru MEDIAFAX, că Guvernul intenționează să se reunească în ședință specială, pentru a aproba această ordonanță de urgență.



Recomandări

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu
Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu

Șeful Casei de Pensii Suceava, Constantin Boliacu, spune că nu s-au recalculat toate pensiile în lipsa softurilor de la București