Pensiile celor care au lucrat înainte de 1962 vor suferi modificări în funcție de salariul mediu pe economie, în condițiile în care multe din arhivele acelei perioade au fost deteriorate, iar veniturile nu au putut fi evaluate corect, în lipsa unui salariu minim în epocă.
Anunțul a fost făcut duminică, într-o conferință de presă susținută la Galați, de Mihai Șeitan, președintele Casei Naționale de Pensii (CNP).
Președintele CNP consideră că raportarea la salariul mediu, în loc de cel minim, ar fi singura variantă de a apropia de valoarea reală veniturile lunare ale pensionarilor cu o vechime mai mare de 45 de ani în câmpul muncii.
„Întâmpinăm foarte mari probleme în calcularea veniturilor celor care au muncit înainte de 1962 și care primesc în acest moment pensie. Multe arhive au dispărut și din acest motiv nu putem să le calculăm veniturile celor care au o vechime mai mare de 45 de ani. Știu cazuri în care pensionarii primeau pensii mai mici decât salariul minim din acele timpuri, pentru simplu motiv că în 1962 nu exista un salariu minim garantat de stat”, a declarat Mihai Șeitan.
În opinia șefului Casei Naționale de Pensii, singura modalitate de remediere a acestei situații ar fi raportarea la salariul mediu din acea perioadă. Astfel, dintre cei peste patru milioane de pensionari asigurați de CNP, pot beneficia de creșterea pensiilor 1,6 milioane, care au cartea de muncă mai veche de 1962.
„Nu vom mai calcula pensia în funcție de salariul minim, ci vom face toate calculele plecând de la un salariu mediu pe economie. Pentru cei care au muncit doar o lună înainte de 1962, creșterea nu este semnificativă, însă pentru cei cu ani mai mulți de muncă va fi o creștere importantă”, a mai spus Șeitan.




