– Pensiile sucevenilor, chiar și după majorarea din noiembrie, sunt cuprinse între 32 de lei, pensie de agricultor, și 5.733 de lei, pensia unui fost magistrat
Veniturile pensionarilor din județul Suceava înregistrează discrepanțe majore între ceea ce statul oferă diferitelor categorii de pensionari. Deși pare greu de crezut, diferența dintre cea mai mare și cea mai mică pensie din județul Suceava, aflată în plată la acest moment, este de 5.701 lei.
Potrivit reprezentanților Casei Județene de Pensii (CJP) Suceava, cele mai mici pensii încasate lunar de suceveni sunt în cuantum de numai 32, 34 și, respectiv, 36 de lei, fiind vorba despre pensii pentru limita de vârstă, dar pentru vechime foarte mică, de până la 5 ani. Cei mai norocoși dintre pensionarii din sistemul asigurărilor sociale de stat, din județul Suceava, primesc lunar pensii de 2.525, 2.374, respectiv, 2.346 de lei.
Pensiile foștilor magistrați, care se calculează în baza altor legi comparativ cu pensiile de stat, par astronomice în fața celor care nici măcar nu visează la un venit de 100 de lei pe lună. Cele mai mari pensii înregistrate în județul Suceava, pentru persoane care au lucrat ca magistrați, sunt în cuantum de 5.528, 5.585 și, respectiv, 5.733. Dincolo de aceste cifre, există o realitate crudă: pensionarul agricultor, căruia statul îi oferă o pensie de 32 de lei, va câștiga în aproape 15 ani ceea ce un fost magistrat primește în fiecare lună, mai exact, de 179 de ori mai puțin. Diferența, evident foarte mare, dintre cele două pensii se datorează sumelor foarte diferite cu care cei doi pensionari au contribuit la sistemul asigurărilor sociale.
Cu toate acestea, și pensionarii suceveni s-au bucurat de vestea bună privind creșterea pensiilor începând cu luna noiembrie. Începând cu această lună, valoarea punctului de pensie se majorează cu 30%, mai exact de la 416 la 541 de lei. Acest lucru va duce la o creștere substanțială a pensiilor, dar nu pentru toți pensionarii. Vor beneficia de pensii mai mari 172.595 de pensionari din județul Suceava, 2.626 dintre aceștia beneficiind doar de indexare parțială. Un număr de 2.077 de pensionari nu vor primi indexare deoarece, în urma evaluării, au obținut un punctaj mediu anual mai mic decât cel aflat în plată. Pensionarii veterani de război, în număr de 14.659, și beneficiarii numai de legi speciale, în număr de 5.594, nu vor beneficia de indexare.





